Autostrada de Centură București Nord: Turcii de la Nurol, desemnați câștigători pe lotul 1

15 06. 2020
screenshot_from_2020_06_15_16_18_37_83831800

Update 17:40

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că, luni, 15.06.2020, au fost transmise adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului  având ca obiect „Proiectare și Executie Autostrada de Centură București, km 0+000-km 100+900, Sector Centura Nord, km 0+000 – km 52+770, Lot 1: km 2+500 – km 20+000 către toți ofertanții.

Ofertantul desemnat câștigător este NUROL INSAAT VE TICARET A.S., cu preţul de 746.763.568,57 Lei fără TVA și un punctaj total de 100 puncte, din care 50 de puncte pentru componența financiară și 50 de puncte pentru componenta tehnică.

Durata contractului este de 34 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare și 22 de luni perioada de execuție a lucrărilor.

Perioada de garanție a acestora este de 10 ani.

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea și execuția lucrărilor pentru construcția Autostrăzii de Centură București km 0+000-km 100+900, Sector Centura Nord km 0+000-km 52+770, Lot 1: km 2+500-km 20+000pentru 17,50 km.

Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și respectiv după soluționarea tuturor contestațiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.

Știrea inițială

Turcii de la Nurol au obținut 100 de puncte din 100, cu o ofertă financiară de 746,76 milioane de lei. Pe locul doi s-a situat constructorul China Railway 14-th Bureau Group, cu un punctaj de 97,15 puncte, potrivit documentului menționat (foto jos):

Astfel, dacă vor fi contestații pentru acest lot, cel mai probabil lupta decisivă se va da între turci și chinezi.

Portofoliul de lucrări al constructorului turc include autostrăzi în Turcia și Maroc, dar și tunelul feroviar pe sub Bosfor sau Podul Osmangazi, al patrulea cel mai lung pod suspendat din lume (galerie foto). 

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a primit în septembrie anul trecut 11 oferte pentru proiectarea şi execuţia Autostrăzii de Centură Bucureşti Nord lot 1:

1. Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor SA);

2. China Railway 14th Bureau Group CO, LTD;

3. Asocierea Construcţii Erbaşu SA – Vahostav SK as -Danube Total Grup SRL – Concelex SRL;

4. IC Ictas Insaat Sanayi Ve Ticaret AS;

5. Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA – Retter Project Management SRL;

6. Intracom Constructions Societe Anonyme Technical and Steel Constructions (Intrakat);

7. Asocierea Kalyon Insaat Sanayi Ve Ticaret AS – Met-Gun Insaat Taahhut Ve Ticaret AS;

8. Mapa Insaat Ve Ticaret AS;

9. Nurol Insaat ve Ticaret A.S.;

10. Sinohydro Corporation Limited;

11. Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL

Valoarea estimată a contractului este de 842,14 milioane de lei, fără TVA, iar durata contractului este de 34 luni din care 12 luni perioada de proiectare şi 22 luni perioada de execuţie.

De asemenea, perioada de garanţie a lucrărilor este de 5 ani, aceasta putând fi majorată de ofertanţi până la un maxim de 10 ani.

Obiectul contractului constă în proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru constructia Autostrăzii de Centură Bucureşti km 0+000-km 100+900, Sector Centură Nord km 0+000-km 52+770, Lot 1: km 2+500-km 20+000 în lungime de 17,5 kilometri.

Lotul 1 este primul din A0 Nord pentru care au fost deschise ofertele. De asemenea, toate cele trei loturi din A0 Sud au constructori desemnaţi și contracte semnate.