Autostrada de Centură București Nord: Umbrărescu se bate cu chinezi și italieni pentru construcția lotului 4
Cele trei oferte au fost depuse până la termenul limită din 5 iunie, conform listei publicate miercuri, 10 iunie, în platforma de achiziții publice SEAP.
CNAIR a lansat pe 4 martie licitaţia pentru lotul 4 din Autostrada de Centură Bucureşti Nord (A0 Nord). Acesta era ultimul tronson care mai trebuia licitat din viitoarea şosea de mare viteză care va înconjura Capitala.
Contractul pentru proiectarea şi construcţia celor 4,5 kilometri ai ultimului lot are o valoarea estimată de 314,66 milioane de lei (65 milioane de euro), fără TVA, adică peste 14 milioane de euro pe kilometru.
Durata contractului este de 90 luni şi cuprinde 12 luni perioada de proiectare, 18 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioada de garanţie a lucrărilor.
Pe lângă lotul 4 din A0 Nord, se află în derulare şi licitaţiile pentru celelalte trei loturi din secţiunea nordică a viitoarei autostrăzi.
Cei trei ofertanți pentru lotul 4 din A0 Nord participă și la licitația pentru lotul 2 din A0 Nord, unde au fost depuse în total 11 oferte și la licitația pentru lotul 1 din A0 Nord, unde au fost depuse încă din toamna anului trecut tot 11 oferte.
De asemenea, Umbrăresu și italienii mai participă și la licitația pentru lotul 3 din A0 Nord, unde au fost depuse în total 12 oferte.
Sectorul de sud al Autostrăzii de Centură are deja constructori desemnaţi pe toate cele trei loturi. Astfel, pe loturile 1 şi 2 au fost semnate contracte cu turcii de la Alsim Alarko, iar pe lotul 3 au câştigat în final grecii de la Aktor.
Autostrada de Centură Bucureşti (A0) va avea circa 100 de kilometri. Acest proiect face parte din Master Planul General de Transport și va fi finanțat din POIM 2014-2020 (fonduri europene nerambursabile).