„Autostrada electrică” dezvoltată de E.ON în România a ajuns la 11 staţii de încărcare

'Autostrada electrică' dezvoltată de E.ON în România a ajuns la 11 staţii de încărcare, după ce luna trecută a pus în funcţiune trei noi astfel de staţii de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice în oraşele Sovata, Gheorgheni şi Bacău, iar până în anul 2020 vor fi instalate 40, a anunţat, vineri compania.
Economica.net - vin, 02 aug. 2019, 12:05

Iniţiativa face parte din proiectul NEXT-E, cofinanţat din fonduri europene, prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF,) prin care E.ON Energie România şi-a propus să instaleze, în total, 19 unităţi de încărcare rapidă a autovehiculelor, alte 21 urmând să fie instalate de către MOL, unul dintre partenerii din acest proiect.

‘Planurile noastre anunţate în 2017 privind dezvoltarea unei reţele naţionale de încărcare a autovehiculelor electrice prind contur. Accesările staţiilor deja operaţionale ne arată că suntem pe drumul cel bun în a oferi clienţilor noştri o alternativă viabilă şi ecologică la vehiculele tradiţionale’, a declarat Dan Morari, director general al E.ON Energie România.

Cele trei noi staţii deschise la Sovata şi Gheorgheni (amplasate în locaţii MOL România) şi la Bacău se alătură celor opt deja puse în funcţiune, de către E.ON, în localităţile Iaşi, Târgu Frumos şi Cristeşti (jud. Iaşi), Taşca, Piatra Neamţ şi Roman (jud. Neamţ), Suceava şi Adjud (jud. Vrancea).

‘Suntem foarte bucuroşi că alături de partenerii noştri facem progrese în ceea ce priveşte implementarea proiectului NEXT-E. Din perspectiva MOL România implicarea noastră în proiect demonstrează o dată în plus dorinţa de a ne diversifica şi adapta oferta în funcţie de nevoile clienţilor noştri astfel încât să devenim şi să rămânem prima opţiune a acestora’, a declarat Camelia Ene, CEO & Country Chairman MOL România.

Cele trei staţii de încărcare de la Bacău, Sovata şi Gheorgheni au o putere maximă de 93 kW. Astfel, timpul mediu de încărcare a unei maşini electrice va fi de aproximativ 40 de minute pentru 80% din baterie. În fiecare locaţie este instalată câte o staţie de tip fast charge 2×50 kW (curent continuu) + 1×43 kW (curent alternativ). De asemenea, fiecare staţie are minimum 2 locuri de parcare.

Potrivit sursei citate, până în luna octombrie E.ON îşi propune să finalizeze implementarea proiectului pe ruta Iaşi – Gheorgheni – Tg. Mureş (…), care va deveni astfel o ‘autostradă electrică’ de care vor putea beneficia toţi posesorii de autovehicule prietenoase cu mediul având asigurată infrastructura de încărcare pe întreg traseul.

De asemenea, o altă ‘autostradă electrică’, care va lega municipiul Iaşi de Bucureşti, se află în plină dezvoltare, fiind instalate până acum staţii la Târgu Frumos, Roman, Bacău şi Adjud.

„Staţiile sunt integrate într-un sistem de monitorizare şi gestionare a sesiunilor de încărcare. Acest sistem asigură supravegherea non-stop a respectivei unităţi şi are posibilitatea de a rezolva de la distanţă eventualele incidente apărute în timpul încărcărilor. În plus, eventualele probleme apărute la staţiile de încărcare vor putea fi semnalate telefonic 24/7 la un call center al E.ON”, spun reprezentanţii companiei.

Utilizatorii de vehicule electrice pot accesa şi rezerva staţiile direct pe site-ul eondrive.ro sau prin aplicaţia mobilă E.ON Drive, disponibilă atât pentru Android, cât şi pentru iOS. De asemenea, acestea pot fi vizualizate pe platforma online Plugshare.

Potrivit celor mai recente statistici publicate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), ponderea autoturismelor ‘verzi’ (electrice şi hibride) înmatriculate în România continuă să crească, acestea ajungând să deţină, în primele şase luni din anul 2019, o cotă de piaţă relativ importantă, respectiv 3,5% (anul trecut au avut o pondere de doar 2,4%), după ce, în luna iunie, acestea au înregistrat o cotă de piaţă semnificativă (4%), ceea ce face ca această categorie să ajungă, pe ansamblul primului semestru, la o cotă de 3,6%, comparabilă cu cea a altor state dezvoltate din Europa. =

Reţeaua pan-europeană NEXT-E va include 6 ţări diferite, iar 40 de staţii de încărcare electrică din totalul de 252 din proiectul NEXT-E vor fi instalate în România şi amplasate pe rutele: Suceava-Bacău-Călăraşi, Constanţa-Bucureşti-Timişoara şi Iaşi-Tîrgu Mureş – Alba Iulia. Prin această iniţiativă, infrastructura de staţii de încărcare pentru autovehicule electrice aferentă coridoarelor rutiere strategice europene (TEN-T) se va completa cu infrastructura de staţii de încărcare pentru autovehicule electrice din România, facilitând transportul rutier cu emisii reduse de CO2 şi impact redus asupra mediului.

În luna iulie 2017, proiectul NEXT-E a fost selectat de Comisia Europeană pentru cofinanţare prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF). Consorţiul NEXT-E va primi 18,84 milioane euro în vederea implementării proiectului, aceasta fiind cea mai mare finanţare CEF acordată unui proiect privind vehiculele electrice.

Consorţiul este format din companiile din cadrul Grupului E.ON (Zapadoslovenská energetika in Slovakia, E.ON Czech Republic, E.ON Hungary, E.ON Romania), Grupului MOL (filialele din cele şase ţări participante), Hrvatska elektroprivreda din Croaţia, PETROL (în Slovenia şi Croaţia), precum şi Nissan şi BMW.

Reţeaua dezvoltată de acest consorţiu are ca scop crearea unei infrastructuri în Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Croaţia şi România, iar această reţea va fi conectată cu reţeaua de staţii de încărcare electrice din Europa de Vest, datorită coordonării cu alte proiecte finanţate prin intermediul CEF.

Te-ar mai putea interesa și
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare cu stricteţe o nouă directivă privind diligenţa în materie de......
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...