Autostrada Focșani – Bacău: Joi vor fi semnate contractele pentru construcția celor trei loturi

Semnarea contractelor pentru construcția celor trei loturi ale Autostrăzii Focșani - Bacău (A7) va avea loc joi, 15 decembrie, la Prefectura Bacău, potrivit programului ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu. Amintim că cel mai lung tronson (96 km) din Autostrada Moldovei a fost câștigat de grupul UMB, care nu a fost contestat.
Anemona Andone - mie, 14 dec. 2022, 15:51
Autostrada Focșani - Bacău: Joi vor fi semnate contractele pentru construcția celor trei loturi

Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), ofertantul desemnat câştigător al celor trei loturi din Autostrada Focşani – Bacău este asocierea Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL. Valoarea totală a contractelor este de 6,514 miliarde de lei fără TVA, finanţarea fiind asigurată din PNRR.

Contractele pentru execuţia celor trei loturi ale Autostrăzii Focşani – Bacău au fost câştigate de un constructor român, iar acesta va avea la dispoziţie 30 de luni pentru finalizarea lucrărilor, a notat pe 25 noiembrie și ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Lotul 1 (Focşani – Domneşti Târg) are o lungime de 35,60 kilometri şi o valoare de 2,35 de miliarde de lei (fără TVA).

Lotul 2 (Domneşti Târg – Răcăciuni) se întinde pe 38,78 km, iar valoarea execuţiei acestuia se ridică la 2,48 de miliarde de lei (fără TVA), în timp ce costurile pentru

Lotul 3 (Răcăciuni – Bacău), în lungime de 21,52 km, ajung la 1,67 de miliarde de lei (fără TVA).

Pe traseul întregii secţiuni de autostradă Focşani – Bacău, de 95,9 km, vor fi construite 91 de poduri şi pasaje. Pe loturi, acestea sunt împărţite astfel:

  • pe Lotul 1 – 32 de poduri/pasaje, în lungime totală de 4.909,50 metri, dintre care pasajul superior peste Canal Siret – Bărăgan şi peste CF500, km 4+750 (1.177,90 m) având o complexitate tehnică ridicată;
  • pe Lotul 2 – 35 de poduri/pasaje, în lungime totală de 3.691,80 m, dintre care pasajul superior peste DN 2 şi CF500, km 36+449 (909,75 m);
  • pe Lotul 3 – 24 de poduri/pasaje, în lungime totală de 3.581,20 m, dintre care pasajul superior peste CF500, drum local şi canale, km 83+548 (1.215,70 m).

Amintim că din cele 13 loturi ale A7 Ploiești – Pașcani, până în prezent au fost semnate contracte pentru tronsoanele Ploiești – Buzău (loturile 1 și 2) și Buzău – Focșani (loturile 1 și 4). Grupul UMB a fost reconfirmat câștigător pe loturile 2 și 3 din tronsonul Buzău – Focșani, iar dacă nu vor fi contestații, acestea vor fi următoarele două contracte ce vor fi semnate pe A7.

Te-ar mai putea interesa și
7 din 10 consumatori de tehnologie folosesc GenAI în procesul de cumpărare
7 din 10 consumatori de tehnologie folosesc GenAI în procesul de cumpărare
Șapte din zece (72%) consumatori de tehnologie folosesc în mod frecvent instrumente precum Inteligența Artificială Generativă (GenAI) în procesul de cumpărare, iar jumătate dintre......
Alertă în toată Europa – Vine „furtuna perfectă”. Care sunt amenințările şi cum se pregăteşte vechiul continent
Alertă în toată Europa – Vine „furtuna perfectă”. Care sunt amenințările şi cum se pregăteşte ...
Europenii au de a face cu o "furtună perfectă" din perspectiva securităţii şi a capacităţii lor de a se pregăti de ...
Tezaur – Ce dobânzi au titlurile de stat din noua ediţie a programului
Tezaur – Ce dobânzi au titlurile de stat din noua ediţie a programului
Ministerul Finanţelor lansează marţi, 10 iunie, cea de-a şasea ediţie a Programului Tezaur din acest an, cu dobânzi ...
CSM lansează o campanie de informare a tinerilor cu privire la modalitatea concretă de funcționare a justiției
CSM lansează o campanie de informare a tinerilor cu privire la modalitatea concretă de funcționare a justiției
Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat marți că lansează o campanie online de informare a tinerelor generații ...