„Autostrada Ford” – DEx12: Tronsonul 1 Craiova – Robănești a fost dat în trafic (Video)
„De astăzi, se circulă pe 109 km din cei 121 km ai Drumului Expres Craiova – Pitești (între Craiova și Albota)”, a transmis Grindeanu pe Facebook.
DEx12, finalizat integral în 2025
Potrivit lui, în prima parte a anului viitor, se vor finaliza și ultimii 12 km care asigură conexiunea cu Autostrada A1, ceea ce va face posibilă circulația de la Craiova la Pitești pe drum de mare viteză (drum expres și autostradă).
La ora actuală, în România se circulă pe aproape 1.196 km de drum de mare viteză, a precizat șeful Transporturilor.
Acesta a adăugat că infrastructura mare de transport este esențială pentru dezvoltarea în continuare a economiei românești și de aceea investițiile trebuie să fie continuate.
Contractul pentru finalizarea lucrărilor pe tronsonul 1 al DEx12 a fost atribuit asocierii Ozaltin – Strade – Visio, pentru suma de 439,29 de milioane de lei.
Ordinul de începere a fost emis în septembrie 2023 iar durata prevăzută a lucrărilor era de 18 luni, astfel că termenul de finalizare ar fi primul trimestru al anului viitor, conform acestor date.