VIDEO „Autostrada Ford” – Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Piteşti trebuie deschis anul acesta. Lucrările au fost reluate, stadiul fizic a ajuns la 42,74%, spune Grindeanu

16 02. 2022
Drum Expres Craiova Pitesti

„S-au reluat lucrările pe şantierul tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova – Piteşti, între Craiova şi Robăneşti (judeţul Dolj). Stadiul fizic al lucrărilor pe cei 17,70 km a ajuns la 42,74%, iar constructorul are mult de recuperat! Acum se pun la punct: terasamentele (în funcţie de condiţiile meteo), sistemul de scurgere a apei, poduri”, a notat Grindeanu.

El a subliniat că circulaţia pe acest tronson trebuie deschisă anul acesta şi a atenţionat că va urmări stadiul lucrărilor.

„ATENŢIE! Circulaţia pe tronsonul 1 trebuie să fie deschisă anul acesta. Voi urmări stadiul lucrărilor! Aştept o mobilizare rapidă prin creşterea ritmului de lucru!”, a adăugat şeful de la Transporturi.

Pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Piteşti lucrează firma italiană Tirrena Scavi care a început lucrările în 2019, iar în iunie 2021 a fost emisă ultima autorizaţie de construire, astfel încât constructorul să aibă front de lucru pe întreg traseul.

Lucrările au fost încetinite de faptul că, în iunie 2021, mai multe gropi cu oseminte au fost descoperite pe raza satului Gîrleşti, comuna Gherceşti, în timpul lucrărilor pe pe acest tronson, potrivit unui anunţ al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. Conform unui comunicat al IPJ Dolj, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Pieleşti s-au sesizat din oficiu ca urmare a unei postări pe o reţea de socializare, cu privire la faptul că pe raza comunei Gherceşti, în şantierul organizat pentru drumul expres Craiova-Piteşti au fost descoperite mai multe gropi în care se află oseminte.

Sursa citată menţiona că în situl arheologic, pe o porţiune de aproximativ un kilometru, se găsesc mai multe gropi făcute de arheologii Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, iar în unele gropi se găsesc oseminte.