„Autostrada Ford”: Imagini noi de pe tronsonul 1, construit de italienii de la Tirrena Scavi și realizat în proporție de 45%
„DEx12 Craiova – Balș gata abia la anul? Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Pitești este încă departe de finalizare, stadiul fizic actual fiind în jur de 45%”, spun reprezentanții API într-o postare pe pagina proprie de Facebook.
Potrivit lor, chiar dacă italienii de la Tirrena Scavi au reușit parcă să intre într-o „treaptă de viteză superioară”, șansele ca lotul de 17,7 km să fie inaugurat în acest an sunt în continuare foarte mici.
„Multe structuri sunt încă la nivel de fundație, doar pe câteva având (o parte din) grinzi instalate. Nici nu mai vorbim de armare și suprabetonare. Pe partea de terasamente se vede luminița de la capătul tunelului, având o scurtă zonă cu balast stabilizat și asfalt de test. Riscul de a ieși din termenul contractul este foarte mare, antreprenorul trebuind să facă tot posibilul să accelereze ritmul pentru a finaliza lucrările în primăvara anului viitor, în caz că va rata luna decembrie 2022”, estimează reprezentanții API.
CITEȘTE ȘI „Autostrada Ford” – Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Piteşti trebuie deschis anul acesta. Lucrările au fost reluate, stadiul fizic a ajuns la 42,74%, spune Grindeanu
Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești este construit de către italienii de la Tirrena Scavi în baza unui contract în valoare de 358,18 milioane de lei fără TVA.
Lucrările pe unele porțiuni din tronsonul de 17,7 kilometri au început încă din 2019. În iunie 2021 a fost emisă ultima autorizație de construire, astfel încât constructorul să aibă front de lucru pe întreg traseul.
Drumul Expres Craiova – Pitești, cunoscut ca „Autostrada Ford”, va avea o lungime de aproximativ 121 km și 4 benzi de circulație ( 2 benzi pe sens). Finanțat din fonduri europene prin POIM 2014 – 2020, acesta va asigura o conexiune corespunzătoare a zonei de Sud – Vest a României la Coridorul IV Pan European.