„Autostrada Ford”: Peste 1.400 de muncitori UMB aștern asfalt pe tronsonul 2, iar pe tronsonul 3 au decopertat jumătate din traseu

02 04. 2021
dx12

„Acțiuni de forță, mobilizare impresionantă a antreprenorului UMB pe șantierele tronsoanelor 2 și 3 ale Drumului Expres Craiova – Pitești”, anunță reprezentanții CNAIR în postarea de vineri.

Potrivit lor, de joi a început pe tronsonul 2, lot 1, așternerea stratului de bază de asfalt, proces ce continuă până va fi acoperi tot traseul de aproximativ 40 kilometri ai tronsonului 2. „A fost, de asemenea, turnată prima placă de suprabetonare la podul din cadrul nodului rutier de la Slatina”, adaugă reprezentanții CNAIR.
Ei apreciază că peste 1.400 de oameni și mai mult de 700 de utilaje au fost mobilizate pe șantier pe tronsoanele 2 și 3.
„Pe tronsonul 3 se lucrează cu 8 instalații de forat coloane la structuri. Din cei 31 de kilometri ai tronsonului 3 au fost decopertați peste 17 kilometri”, mai spun reprezentanții CNAIR.

Tronsonul 2, programat pentru inaugurare în 2021

Lucrările pe cei 40 de kilometri ai tronsonului 2, pentru care s-a dat ordin de începere în toamna lui 2019, ar putea fi finalizate la sfârșitul acestui an, conform estimărilor oficiale.

Pentru tronsonul 3, contractul a fost semnat în toamna anului trecut iar termenul de finalizare a lucrărilor este anul 2024.