„Autostrada Ford”: UMB a început să monteze panouri fonoabsorbante la podul peste Olt FOTO
„După cum se vede, s-au pus stâlpii de iluminat aproape pe toată lungimea viaductului (cred ca mai trebuie câțiva în zona unde este culeea dinspre Slatina), se montează panourile fono, se cară grinzile depozitate lângă râul Olt (acum, mai nou câte două grinzi pe fiecare transport). Am văzut o echipă și în zona subtraversării de la Găneasa și, până în coadă, cred că s-a început lucrul serios pe toata lungimea T2, de la 1 februarie 2022, de când au revenit băieții de la UMB la treabă. Forța UMB! Hai că nu mai e prea mult!”, scrie autorul imaginilor pe forumul PeUndeMerg.
Un alt pasionat de infrastructură comentează la rândul său cu privire la aspectul panourilor fonoabsorbante, sperând ca UMB să inițieze un trend în domeniu: „cât de bine arată fonoabsorbantele multicolore. Poate „fură” și alti constructori ideea și nu mai pun din alea albastre”.
Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova – Pitești, în lungime de 40 de kilometri, ar urma să fie finalizat în al doilea trimestru al acestui an, conform celor mai recente estimări oficiale.
Cele două loturi ale tronsonului 2 sunt construite de grupul UMB și sunt realizate în proporție de circa 92,55% (lotul 1), respectiv 93,72% (lotul 2), conform celor mai recente date de pe harta CESTRIN.
CITEȘTE ȘI „Autostrada Ford”: În 2024 se va putea circula integral pe cei 121 de km ai primului drum expres din România – șeful CNAIR
FOTO: Drumul Expres Craiova – Pitești, tronson 2, constructor UMB ( sursa: cmonea69, user al forumului PeUndeMerg)