Demonstrație de forță pe „Autostrada Ford”, spre final de sezon: „Ambuteiaj” de camioane UMB pe tronsonul 2 FOTO VIDEO \

Pasionații de infrastructură au surprins săptămâna aceasta o adevarată demonstrație de forță pe tronsonul 2 din Drumul Expres Craiova – Pitești, cunoscut ca Autostrada Ford. Într-un video cu lotul 2, cuprins între Piatra Olt și Valea Mare, se observă zeci de basculante UMB, unele parcate și altele aliniate în șir indian pentru a intra sau ieși de pe șantier.
Anemona Andone - vin, 18 dec. 2020, 20:38
Demonstrație de forță pe

După ce a terminat mai bine de jumătate din lucrările de pe tronsonul 2 din Autostrada Ford, cel mai puternic constructor român de autostrăzi se pregătește de finalul sezonului pe acest șantier.

Comentând pe marginea imaginilor video, postate pe forumul Asociației Pro Infrastructură (API), un pasionat de infrastructură spune că, în contrast cu aglomerația de pe drumul național paralel DN65, nu poate decât să se bucure de „ambuteiajul” de camioane UMB de pe DX Craiova – Pitești.

Un alt utilizator al forumului întreabă la rândul său dacă toți cei de pe șantier sunt angajați permanenți ai grupului UMB. „Nu de alta, dar mi se pare un efort logistic fantastic doar să ai grijă de atâția oameni deodată, înșirați pe câte 50km!”, adaugă utilizatorul forumului API.

Grupul UMB construiește loturile 1 și 2 din tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova – Pitești. De asemenea, companiile lui Umbrărescu au câștigat licitațiile și pentru tronsoanele 3 și 4 din această șosea de mare viteză.

Mai mult, constructorul român a rămas câștigător pe tronsoanele 3 și 4 în urma soluționării contestațiilor la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Mai departe, în urma deciziilor Curții de Apel București, grupul UMB a rămas câștigător doar pe tronsonul 3. Pentru tronsonul 4, instanța a admis contestațiile unor constructori din alte țări și a dispus reevaluarea ofertelor.

Rămâne de văzut care va fi deznodământul privind tronsonul 4, însă pentru restul tronsoanelor contractate și aflate în execuție există șanse să fie finalizate în doi – trei ani. Primul care ar putea fi gata ar fi chiar tronsonul 2, termenul de finalizare pentru acesta fiind ultimul trimestru al anului viitor, potrivit informațiilor de pe site-ul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Gradul de execuție pe tronsonul 1, construit de italienii de la Tirrena Scavi, a ajuns la 17,5%, conform informațiilor actualizate de pe harta interactivă a marilor proiecte de infrastructură, realizată de CESTRIN. Și acest tronson ar trebui finalizat în ultimul trimestru din 2021, însă termenul ar putea fi ratat din cauza întârzierilor generate de revizuirea acordului de mediu și emiterea autorizației de construire pentru întregul tronson.

Pe tronsonul 2, grupul UMB a ajuns la un stadiu al lucrărilor de 57,61% pe lotul 1, iar pe lotul 2 la 53,08%. Pe tronsonul 3, este în derulare activitatea de proiectare.

Drumul Expres Craiova – Pitești va avea la final o lungime de aproximativ 121 km, 4 benzi de circulație ( 2 benzi pe sens) și va asigura o conexiune corespunzătoare a zonei de Sud – Vest a României la Coridorul IV Pan European.

Te-ar mai putea interesa și
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca Turcan (PNL), Cătălin Drulă (USR), secretarii - Claudia Mihalcea (PSD),......
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...