„Autostrada Litoralului”: Licitația pentru construcția Alternativei Techirghiol va fi lansată cel târziu în luna mai

27 01. 2024
Eforie Nord, litoral

„Maximum în aprilie – mai lansăm licitațiile – execuție lucrări pentru Brăila – Focșani și pentru Constanța – Mangalia„, a răspuns Scrioșteanu la întrebarea unui comentator, pe pagina proprie de Facebook.

Oficialul de la Transporturi a mai spus că trebuie urgentate procedurile cu elaborarea studiului de fezabilitate pentru drumurile expres Brăila – Tulcea – Constanța.

Pe 21 decembrie 2023, studiul de fezabilitate pentru Alternativa Techirghiol a fost avizat miercuri în Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe al Ministerului Dezvoltărilor, Lucrărilor Publice și Administrației, a anunțat atunci secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu. Potrivit lui, acesta era, practic, ultimul aviz înainte de aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin Hotărâre de Guvern.

Acest nou drum va fi construit la nivel de autostradă și va avea:
– 30,59 km lungime traseu;
– două benzi de circulație pe sens;
– 31 structuri (poduri, pasaje, viaducte), inclusiv realizarea unui nou pod peste Canalul Dunăre – Marea Neagră;
– spații de servicii (stânga/dreapta);
– parcări (stânga/dreapta);
– Centru de Întreținere și Coordonare;
– cinci noduri rutiere:
1) Nod rutier Cumpăna (km 2+600),
2) Nod rutier între Alternativa Techirghiol și drumul de legătură (km 5+960),
3) Nod rutier conexiune între drumul de legătură și pasajul DN39A – DN39 (km 5+960),
4) Nod rutier DN38 (km 11+000),
5) Nod rutier 23 August (km 30+220).

Scopul realizării acestui drum de mare viteză constă în construcția unei legături noi și rapide între Autostrada de Centură a Constanței A4, din zona localității Cumpăna și comuna 23 August, la intersecția cu DN39B, scurtând astfel timpul de deplasare prin creșterea vitezei de călătorie, a explicat oficialul din Transporturi.

Valoarea totală a proiectului este de 1,15 miliarde de euro cu TVA, asigurată din fonduri externe nerambursabile.

Traseul traversează următoarele U.A.T.-uri ale județului Constanța: orașele Techirghiol și Eforie și comunele Cumpăna, Agigea, Topraisar, Tuzla și 23 August și se va desfășura pe amplasament nou, fără a folosi porțiuni de drum existente.

CNAIR a atribuit în vara lui 2019 companiei Consitrans contractul pentru studiul de fezabilitate al Alternativei Techirghiol. Atunci se menționa că noua șosea urma să aibă profil de drum expres și aproape 26 de kilometri lungime.

CITEȘTE ȘI: