Autostrada Lugoj – Deva: Au început investigațiile geotehnice pe secțiunea tunelurilor FOTO
„Antreprenorul obiectivului de investiții “Autostrada A1 Lugoj – Deva, Lot 2: km. 27+620 – km. 56+220, Secțiunea E și finalizare Secțiunea D” a început investigațiile geotehnice pe teren”, anunță CNAIR într-o postare preluată de la DRDP Timișoara.
Potrivit reprezentanților CNAIR, contractul se află acum în perioada de proiectare iar echipele specializate lucrează cu cinci instalații de forat.
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarat luna trecută că grupul UMB va finaliza în luna mai etapa de proiectare în cadrul contractului pentru secțiunea – lipsă Margina – Holdea din Autostrada Lugoj – Deva (A1), mai devreme față de termenul contractual. Lucrările pentru secțiunea tunelurilor sunt finanțate prin PNRR și trebuie finalizate în 2026.
Pe 14 octombrie 2022, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția secțiunii – lipsă (9,13 km) din lotul 2 al Autostrăzii Lugoj – Deva. Asocierea S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. SA & PE CONSTRUCT S.R.L. – EURO-ASFALT d.o.o. a fost declarată câștigătoare, cu o ofertă financiară de 1,83 de miliarde de lei fără TVA.
Finanțarea este asigurată prin PNRR, iar durata contractului este de 45 de luni, din care 11 luni perioada de proiectare și 34 de luni perioada de execuție a lucrărilor.
Perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani.
FOTO: Facebook DRDP Timișoara