Autostrada Lugoj – Deva: constructorii spanioli ai lotului 3 au câştigat primul meci contra CNAIR la Tribunalul Bucureşti
Tribunalul Bucureşti a admis vineri, 6 septembrie, cererea constructorului spaniol Comsa de blocare a executării garanţiei de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Admite cererea de chemare în judecată. Suspendă dreptul pârâtei de a cere plata în temeiul Scrisorii de garanţie de bună execuţie nr. K048074/k048184/830, până la soluţionarea cererii de arbitrare înregistrate sub nr. 114/5.09.2019 pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României”, se arată în decizia instanței.
Amintim că spaniolii au iniţiat acest demers în instanţă după ce le-a fost reziliat contractul pentru lotul 3 din Autostrada Lugoj – Deva.
Războiul constructorilor spanioli cu statul român este însă departe de a se fi încheiat. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi poate fi atacată de CNAIR la Curtea de Apel Bucureşti.
De asemenea, CNAIR a atacat la Curtea de Apel Bucureşti şi unele hotărâri arbitrale prin care constructorii spanioli au obţinut probabil despăgubiri.
Joi, 5 septembrie, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, afirmase că lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva va fi preluat de către CNAIR şi va fi deschis circulaţiei la sfârşitul lunii septembrie.
Pentru lotul 3, între Ilia şi Holdea, statul român a reziliat contractul şi a decis ca CNAIR să facă în regie proprie lucrările ce mai trebuiau executate de constructorul spaniol.
Constructorul lotului 3 a anunţat că se gândeşte „foarte serios” să facă plângeri penale şi a acţionat statul român în judecată, considerând că i-a fost reziliat contractul într-un mod abuziv.
La finele lunii trecute, CNAIR le-a trimis constructorilor lotului 3 din Autostrada Lugoj – Deva notificare de reziliere a contractului, după eşecul recepţionării tronsonului pe 12 august.
După rezilierea contractului, ministrul Transporturilor a subliniat că nu se va da drumul la trafic pe lotul 3 până nu se vor decolmata şanţurile ca să se scurgă apele şi nu se vor monta garduri, pentru ca animalele să nu poată pătrunde pe autostradă.
La rândul său, directorul general al CNAIR, Sorin Scarlat, a precizat că pe acest lot de autostradă au fost identificate 60 de neconformităţi, fapt care ar putea constitui un record.
Lotul 3 are o lungime de 21,14 kilometri, iar lucrările au fost contractate la o valoare de 579,92 milioane lei, fără TVA. Din această sumă, 492,93 milioane lei, adică 85%, reprezintă Fonduri de Coeziune, iar diferenţa de 86,98 milioane lei a fost asigurată din fonduri ale Guvernului României.