Autostrada Lugoj – Deva: CNAIR a mai executat încă o garanție de 29 milioane de lei, depusă de constructorul lotului 3 la Raiffeisen Bank
„În paralel cu procedura pentru executarea garanției de bună execuție de 58 de milioane de lei, am demarat și executarea garanției de rețineri, de 29 de milioane de lei”, a spus Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.
Asocierea care a construit lotul 3 din Autostrada Lugoj – Deva a mai inițiat pe 11 septembrie un demers la Tribunalul București împotriva CNAIR și Raiffeisen Bank.
Reprezentantul CNAIR consideră că acest demers este însă tardiv, în condițiile în care garanția a fost deja executată.
Și în cazul garanției de bună execuție, constituită la BCR, suma de 58 de milioane de lei a fost retrasă din contul constructorului, înainte ca acesta să obțină o decizie în instanță pentru blocarea execuției.
La finele lunii august, statul român a reziliat contractul pentru lotul 3 între Ilia şi Holdea, acuzând slaba calitate a lucrărilor, şi a decis ca CNAIR să facă în regie proprie lucrările ce mai trebuiau executate de constructorul spaniol.
Constructorul lotului 3 a anunţat atunci că se gândeşte „foarte serios” să facă plângeri penale şi să acţioneze statul român în judecată, considerând că i-a fost reziliat contractul într-un mod abuziv.
Săptămâna aceasta, reprezentanții CNAIR au anunțat că o fisură de 15 metri lungime şi un centimetru lăţime a apărut pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, la km 57+100, fiind vorba despre o problemă de terasament, care nu va putea fi rezolvată până la finele lunii septembrie.
Pe de altă parte, reprezentanţii constructorului au anunţat în 12 august că lucrările aferente proiectului au fost finalizate şi că nu există impedimente de ordin tehnic sau contractual pentru ca CNAIR să nu efectueze recepţia proiectului şi punerea sa în funcţiune, iar finisajele actuale sunt în afara corpului autostrăzii şi se pot executa fără a încurca traficul, ceea ce înseamnă că nu împiedicau recepţia lucrării.
Lotul 3 are o lungime de 21,14 kilometri, iar lucrările au fost atribuite la o valoare de 579,92 milioane lei, fără TVA asocierii de firme Teloxim Con SRL – Comsa SA – Aldesa Construccciones SA – Arcadis Eurometudes SA. Din suma totală, 492,93 milioane lei, adică 85%, reprezintă Fonduri de Coeziune, iar diferenţa de 86,98 milioane lei a fost asigurată din fonduri ale Guvernului României.