Autostrada Lugoj-Deva: Ministrul Transporturilor spune că lotul 3 va fi deschis circulaţiei la sfârşitul lunii septembrie

Economica.net
05 09. 2019
dsc_0578_66670600

„Lotul 3 va fi deschis, undeva, la sfârşitul lunii septembrie. A fost preluat de către CNAIR. Se fac lucrările. Va fi dat în trafic la sfârşitul lunii septembrie, deci acei 44 de kilometri (pe loturile 3 şi 4 – n.r.) vor fi în integralitate deschişi. Se va circula de la Sibiu la Nădlac la profil de autostradă”, a declarat ministrul Transporturilor, aflat în inspecţie în judeţul Alba pe şantierul Autostrăzii Sebeş-Turda.

Totodată, Răzvan Cuc a precizat că lotul 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda se va da în circulaţie, la fel cum se va da şi la lotul 3 Lugoj-Deva.

Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj-Deva, între Şoimuş şi Ilia, în lungime de 22,14 kilometri, a fost deschis traficului la mijlocul lunii august.

Pentru lotul 3, între Ilia şi Holdea, în lungime de 21,14 kilometri, statul român a reziliat contractul şi a decis ca CNAIR să facă în regie proprie lucrările ce mai trebuiau executate de constructorul spaniol.

Constructorul lotului 3 a anunţat că se gândeşte „foarte serios” să facă plângeri penale şi să acţioneze statul român în judecată, considerând că ministrul Transporturilor a reziliat contractul într-un mod abuziv.

Reprezentanţii constructorului spun că proiectul construirii lotului 3, în lungime de 21,14 kilometri, după o colaborare „extrem de dificilă” cu CNAIR, a fost finalizat şi se aştepta recepţia lucrărilor şi punerea în funcţiune. Constructorul a anunţat în 12 august că lucrările aferente proiectului au fost finalizate şi că nu există impedimente de ordin tehnic sau contractual pentru ca CNAIR să nu efectueze recepţia proiectului şi punerea sa în funcţiune, iar finisajele actuale sunt în afara corpului autostrăzii şi se pot executa fără a încurca traficul, ceea ce înseamnă că nu împiedicau recepţia lucrării.