Autostrada Lugoj – Deva: Proiectarea pe secțiunea tunelurilor va fi terminată în mai – Grindeanu
„La final de mai se termină faza de proiectare și după aceasta va intra în faza de execuție. Avem constructor serios acolo. Are în execuție 440 de kilometri de autostradă sau drum expres. N-am niciun semn de întrebare că nu se ține de termenele din contractele semnate, ba chiar din contră, vine cu ele înainte de termene”, a transmis vineri Grindeanu, la Timișoara.
El a amintit că același constructor a câștigat 10 loturi din Autostrada Moldovei (A7). „Lucrează în trei schimburi. Sunt extrem de bine organizați și au fluxurile foarte bine puse la punct”, a mai spus ministrul Transporturilor.
Pe 14 octombrie 2022, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția secțiunii – lipsă (9,13 km) din lotul 2 al Autostrăzii Lugoj – Deva. Contractul ce include tuneluri a fost câștigat de grupul UMB asociat cu o firmă din Bosnia.
Pe 22 septembrie, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului pentru ,,Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul major de investiții: Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220, Secțiunea E și finalizare Secțiunea D’’.
Asocierea S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. SA & PE CONSTRUCT S.R.L. – EURO-ASFALT d.o.o. a fost declarată câștigătoare, cu o ofertă financiară de 1,83 de miliarde de lei fără TVA.
Finanțarea este asigurată prin PNRR, iar durata contractului este de 45 de luni, din care 11 luni perioada de proiectare și 34 de luni perioada de execuție a lucrărilor.
Perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani.
Conform condițiilor din Acordului de mediu a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secțiunii E în contextul evitării problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicații majore asupra mediului.
Lungimea celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platforma de 11,25 m.