Autostrada Lugoj – Deva: tunelurile pentru urşi au fost scoase la licitaţie. Cinci candidaţi s-ar bate pe contractul de 300 milioane euro

Licitaţia pentru proiectarea şi execuţia secţiunii cu tunelurile pentru urşi de pe Autostrada Lugoj – Deva a fost lansată miercuri, 3 iulie 2019, pe platforma de achiziţii publice SICAP. Statul preconizează că vor intra 5 – 6 candidaţi în lupta pentru acest contract estimat la aproape 300 de milioane de euro.
Anemona Andone - mie, 03 iul. 2019, 18:20
Autostrada Lugoj – Deva: tunelurile pentru urşi au fost scoase la licitaţie. Cinci candidaţi s-ar bate pe contractul de 300 milioane euro

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat miercuri licitaţia „Proiectare şi execuţie lucrări pentru obiectivul major de investiţii Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220 – Secţiunea E şi finalizare Sectiunea D”.

Valoarea estimată a contractului este cuprinsă între 1,36 miliarde de lei şi 1,56 miliarde de lei, fără TVA, iar durata acestuia va fi de 108 luni (9 ani), conform anunţului din SICAP.

CNAIR preconizează că va primi 5 – 6 candidaturi pentru acest contract până la termenul limită din 28 august.

Saptămâna trecută, CNAIR a anunţat că a transmis spre publicare în cadrul platformei de achiziții publice, SICAP, anunțul de participare aferent procedurii de atribuire a contractului „Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220 – Secțiunea E și finalizare Sectiunea D”.

Pentru atribuirea acestui contract, CNAIR a optat pentru utilizarea procedurii de licitație restrânsă, procedura ce va fi derulată în două etape.

Astfel, prima etapă va fi cea de selecție a candidaților în funcție de criteriile de selecție stabilite în cadrul Documentației de Atribuire, iar cea de a doua etapă va fi cea de evaluare a ofertelor depuse de candidații selectați și stabilirea câștigătorului în conformitate cu criteriul de atribuire stabilit în cadrul Documentației de Atribuire.

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea, execuția și finalizarea lucrărilor pentru obiectivul major de investiții Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220, Secțiunea E și finalizare Secțiunea D în lungime de aproximativ 9,13 km, din care 2,13 km de tunel forat.

Lungimea celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platforma de 11,25 m din care parte carosabilă 2×3,75 m, banda de încadrare de 0,25 m, banda de urgență de 2,50 m și acostamente de 2×0,50m, la care se mai adaugă trotuare laterale 2×0,75 m.

De asemenea, tunelurile vor fi prevăzute cu galerii de evacuare în caz de urgențe, nișe de serviciu pentru amplasarea echipamentelor de securitate, instalații electrice, de ventilare, de stingerea incendiilor și echipament ITS.

Valoarea estimată a procedurii de atribuire este de 296.000.000 euro fără TVA, potrivit CNAIR.

Te-ar mai putea interesa și
ANPC a dat amenzi de 5,3 milioane de lei în urma controalelor din această săptămână. 982 de agenți economici au fost verificați
ANPC a dat amenzi de 5,3 milioane de lei în urma controalelor din această săptămână. 982 de agenți economici au fost ...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi de peste 5,3 milioane lei în urma controalelor efectuate la nivel naţional, în această săptămână, la 982 de......
Cu cât se scumpește energia electrică la Hidroelectrica chiar din această lună
Cu cât se scumpește energia electrică la Hidroelectrica chiar din această lună
Energia electrică este și ea purtătoare de TVA, ca atare, odată cu majorarea TVA de la 1 august de la 19% la 21%, crește ...
Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: 6 kilometri de linie nou-construită, redeschiși circulației pe lotul 2
Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: 6 kilometri de linie nou-construită, redeschiși circulației ...
Joi, 31 iulie 2025, la ora 21:22, au fost dați în circulație 6 km de cale ferată nouă pe traseul JABĂR - LUGOJ, interval ...
Trump a ordonat mutarea a două submarine nucleare lângă Rusia
Trump a ordonat mutarea a două submarine nucleare lângă Rusia
Președintele american Donald Trump a ordonat mutarea a două submarine nucleare lângă Rusia după declarațiile făcute ...