Autostrada Moldova – Proiectul pentru finanţarea Autostrăzii A7 a fost adoptat de Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, textul referitor la aprobarea contractului de finanţare a proiectului Autostrăzii A7, încheiat dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, stabilind ca întreaga autoritate şi responsabilitate în realizarea acestui proiect să fie delegată Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. S-au înregistrat 268 voturi 'pentru', unul 'contra'.
AGERPRES - mar, 26 sept. 2023, 16:00
Autostrada Moldova - Proiectul pentru finanţarea Autostrăzii A7 a fost adoptat de Camera Deputaţilor

Proiectul are ca obiect de reglementare aprobarea Contractului de finanţare – Autostrada A7 România – Cofinanţare aferentă Mecanismului de redresare şi rezilienţă – dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 12 iunie 2023 şi la Luxemburg la 14 iunie 2023, scrie Agerpres.

Totodată, Ministerul Transporturilor va asigura implementarea proiectului prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – SA, în calitate de agenţie de implementare.

Ministerul Finanţelor va încheia cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – SA un acord subsidiar prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor în implementarea proiectului şi executarea contractului de finanţare.

Cheltuielile aferente proiectului, respectiv cheltuielile reprezentând echivalentul în lei al valorii împrumutului şi al celorlalte fonduri publice destinare finanţării costului acestuia, inclusiv taxele şi impozitele aferente, vor fi cuprinse în bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie prin legile bugetare anuale.

Sumele trase din împrumut şi virate în contul de valută deschis pe numele Ministerului Finanţelor la BNR vor fi utilizate pe măsura necesităţilor de finanţare a deficitului bugetului de stat şi de refinanţare a datoriei publice guvernamentale, în conformitate cu prevederile OUG 64/2007 privind datoria publică.

Plata serviciului datoriei publice aferent împrumutului, respectiv rambursarea capitalului, plata dobânzilor, comisioanelor şi a altor costuri aferente împrumutului vor fi asigurate, conform legislaţiei în vigoare privind datoria publică, prin mecanismul aferent finanţărilor rambursabile contractate de Guvern, prin Ministerul Finanţelor, în vederea finanţării deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice guvernamentale, mai prevede proiectul.

Potrivit expunerii de motive a actului normativ, obiectivul proiectului este construcţia autostrăzii Ploieşti – Paşcani, în lungime de 319 km.

„Se estimează că proiectul se va finaliza în 2025, data finală de disponibilizare a împrumutului fiind de până la 48 de luni de la data semnării contractului de finanţare. Conform prevederilor contractului, împrumutul poate fi tras în maxim 20 de tranşe, valoarea minimă a unei tranşe fiind de 30 milioane de euro. Împrumutul acoperă până la 50% din costul total al proiectului. Nu sunt eligibile cheltuielile cu TVA şi cu exproprierile”, se mai arată în document.

Camera Deputaţilor este primul for sesizat, Senatul este decizional.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...