Autostrada Moldovei A7, record după Revoluție: Umbrărescu a mobilizat peste 3.200 de muncitori pentru finalizarea tronsonului Buzău – Focșani

30 10. 2024
a7 cocoasa 4jpg

„Sunt pe șantierul 𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝘇𝗶𝗶 𝗠𝗼𝗹𝗱𝗼𝘃𝗮 𝗔𝟳, pe tronsonul 𝗕𝘂𝘇𝗮𝘂 – 𝗙𝗼𝗰𝘀𝗮𝗻𝗶, unde, în acest moment lucrează 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝟯𝟮𝟬𝟬 𝗺𝘂𝗻𝗰𝗶𝘁𝗼𝗿𝗶 și 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝟭𝟬𝟬𝟬 𝘂𝘁𝗶𝗹𝗮𝗷𝗲, ceea ce reprezintă un record de mobilizare pe un șantier după Revoluție”, a precizat Scrioșteanu pe Facebook.

 

Potrivit lui, antreprenorul se află în faza finală de execuție a lucrărilor, acest tronson Buzău – Focșani al Autostrăzii Moldova A7 fiind următorul care urmează să fie dat în trafic, începand cu Lotul 4, lângă Focșani.

Are 4 loturi care însumează 82,4 km și sunt construite de firmele controlate de Dorinel Umbrărescu.

Autostrada Moldovei A7 se află în execuție pe 320 km,  de la Ploiești la Pașcani, pe 13 din 13 loturi, iar la final, va lega Moldova de Muntenia și prin infrastructură rutieră.

A7 Buzău – Focșani, în trafic din 2024, fără podul peste râul Buzău?

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a postat luna aceasta imagini cu tronsonul A7 Buzău – Focșani, pe care vrea să îl dea în trafic în 2024. „Lucrările evoluează foarte bine pe șantierul Autostrăzii Buzău – Focșani! În acest ritm, deschiderea în acest an a circulației pe toate cele 4 loturi (82,44 km) este din ce în ce mai sigură”, a transmis, pe Facebook Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.

Potrivit lui, mobilizarea UMB este foarte bună și la podul peste râul Buzău, unde acum se fac lucrări de cofrare și de armare a plăcii. Cu toate acestea, podul peste râul Buzău „va fi dat în circulație anul viitor și va face legătura cu lotul 3 al Autostrăzii Ploiești – Buzău”, a menționat șeful CNAIR.

Întrebați cum se va deschide lotul 1 Buzău – Vadu Pașii anul acesta fără podul peste râul Buzău, reprezentanții CNAIR au răspuns: „descărcare provizorie în DN2”.

Podul peste râul Buzău (1,36 km), construit pe tronsonul 1 Buzău – Vadu Pașii, va fi unul dintre cele mai lungi din țară.

Primele inaugurări pe A7, construită prin PNRR

Primele inaugurări pe Autostrada Moldovei A7 vor avea loc anul acesta pe loturi construite de UMB, din tronsonul Buzău – Focșani, au spus încă din august pentru ECONOMICA.NET reprezentanți ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).