Autostrada Moldovei A7 Ploieşti-Buzău. Grindeanu spune că se va respecta termenul de octombrie pentru darea în circulaţie a loturilor 1 şi 2
„Am venit azi împreună cu domnul director Pistol şi cu alţi colegi de la CNAIR să vedem stadiul lucrărilor pe cele două loturi de pe A7, primele două. Suntem undeva, hai să spunem în jurul la 45%. (…) Pe mine mă interesează următorul lucru – vorbesc de ambele loturi – că în perioada următoare, însemnând finalul lunii martie, trebuie să ajungă în jur de 55%, finalul lunii aprilie trebuie să ajungă la 65%. Că depăşesc aceşti 55% şi va fi 56-57%, va fi foarte bine. (…) Mă aştept ca aceste termene (…) pe care le-am spus mai devreme să fie respectate. Voi veni în fiecare lună pe aceste loturi (…) astfel încât să ne ţinem de ce am spus – octombrie, toamna acestui an să fie date în circulaţie”, a spus Grindeanu, scrie Agerpres.
Întrebat ce se va întâmpla dacă termenele nu vor fi respectate, ministrul a spus că este „optimist”.
„Eu sunt optimist din fire şi, la cum i-am văzut, sunt convins că se va respecta acest termen de octombrie. Pe mine mă interesează (…) chiar şi dacă pot fi daţi în circulaţie primii, nu ştiu, 5 km de la o descărcare la alta. Orice asemenea abordare va găsi, din partea CNAIR şi a mea, un răspuns favorabil, pentru că orice kilometru care e dat în circulaţie, chiar dacă nu e recepţionat tot lotul, dacă poate fi dat în circulaţie de la o descărcare la alta, acel lucru eu încurajez să fie făcut fiindcă reduce din disconfortul celor care se află în trafic”, a menţionat Sorin Grindeanu.
Potrivit acestuia, pe lotul 3 spre Buzău ar urma să înceapă lucrările la data de 1 martie.
Sorin Grindeanu a verificat stadiul lucrărilor la obiectivul de infrastructură rutieră Autostrada A7, tronsonul 2 Ploieşti-Buzău (loturile 1 şi 2).