Autostrada Moldovei: Lecție UMB de spart beton pe tronsonul Buzău – Focșani VIDEO

07 05. 2023
autostrada a7 umb

„Super tare mașinăria aia de spart betonul”, scrie un utilizator pe forumul PeUndeMerg.ro, al Asociației Pro Infrastructură (API).

Asta după ce alt utilizator precizează că între minutele 07:00 – 08:45 din filmarea cu lotul 3 (video jos) se observă o adevărată lecție despre cum trebuie sparte capetele piloților forați, „rapid și elegant”.

Potrivit lui, de această lecție ar putea beneficia în special un constructor italian ce lucrează pe Autostrada Sibiu – Pitești (A1).

 

Luna trecută, UMB a așternut primii kilometri de asfalt de pe A7 finanțată prin PNRR pe Autostrada Buzău – Focșani, lângă Râmnicu Sărat.

Prezent pe șantier cu acea ocazie, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că are convingerea că termenele asumate vor fi devansate, dat fiind ritmul alert de lucru.

„Sunt extrem de bucuros că ceea ce părea anul trecut un SF, iată că prinde contur şi astăzi se toarnă primii 3 km de asfalt – pregătiţi sunt 14, restul vor fi turnaţi în următoarele zile – pe autostrada Moldovei. E un semnal important, lucrurile merg foarte bine pe aceste şantiere. Acest constructor român este mobilizat exemplar, acest lucru se vede. Ordinele de începere au fost acum câteva luni pe aceste tronsoane şi iată că s-a ajuns la faza în care se toarnă asfalt. Lucrurile stau bine şi pe celelalte tronsoane, până la Focşani. Chiar în zona Focşaniului, pe acel lot 4, lucrurile stau şi mai bine, suntem undeva cu un progres de 30-40 la sută, ceea ce este incredibil pentru perioada de când au fost pornite aceste lucrări. Mi-aş dori să fie un exemplu aceste şantiere şi pentru alţi constructori din România, pentru că se arată că se poate”, a afirmat în aprilie Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres.

Pe 12 ianuarie 2023 au fost semnate contractele pentru tronsoanele 2 și 3 ale secțiunii de autostradă Buzău – Focșani (parte a A7), cu același constructor român (UMB) care lucrează deja pe tronsoanele 1 și 4, a anunțat atunci ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

– Tronsonul 2 (Vadu Pașii – Râmnicu Sărat) are o lungime de 30,8 km.

Valoarea contractului: 1,31 miliarde de lei (fără TVA).

– Tronsonul 3 (Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni) are o lungime de 36,1 km.

Valoare contractului: 1,46 de miliarde de lei (fără TVA).

Construcția ambelor loturi, finanțate prin PNRR, trebuie finalizată în 26 de luni și include:
– 12 poduri dintre care, Podul peste Râmnicul Sărat și DN22 (791 m)
– 18 poduri și un pasaj, din care Podul peste DJ 205R și pârâul Râmna (380 m).

În prezent, din cele 13 loturi ale Autostrăzii Ploiești – Pașcani (finanțată prin PNRR), 12 au contracte semnate. Pentru lotul 3 din Autostrada Ploiești – Buzău, situația este încă incertă.

Tot grupul UMB a construit și primii kilometri din Autostrada A7, parte a Centurii Bacău, dați în exploatare în decembrie 2020.

FOTO – VIDEO: A7 Buzău – Focșani, loturile 2 și 3, constructor UMB (sursa: YouTube Spiri Drone)