Autostrada Nădlac-Arad: Licitaţia primului tronson va fi reluată în ianuarie

Economica.net
28 11. 2012
nadlac_arad_65681200

„Toate la timpul lor. Sperăm să reluăm licitaţia în ianuarie”, a declarat agenţiei MEDIAFAX directorul general al CNADNR, Mircea Pop.

El a precizat că realizarea celui de-al doilea lot, construit de compania germană Alpine Bau, se va încadra în termenul prevăzut, respectiv luna aprilie a anului viitor.

Construcţia autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de aproape 39 kilometri. Primul a fost adjudecat de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro, iar lotul al doilea a revenit companiei germane Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane euro.

CNADNR a reziliat recent contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor.

MEDIAFAX a anunţat în luna iulie că oficialii Comisiei Europene pregătesc o scrisoare de întrerupere a uneia din plăţile solicitate de către CNADNR pentru un contract de construcţie a autostrăzii Arad-Nădlac în contextul în care au fost identificate „iregularităţi şi suspiciuni de fraudă”.

Construcţia autostrăzii este finanţată din fonduri europene (85%) şi de la bugetul de stat.