Autostrada Nordului A14: Construcția centurii Gura Humorului are finanțare asigurată – Grindeanu

04 04. 2024
centura suceava

„Am aprobat astăzi, în ședința de Guvern, indicatorii tehnico – economici pentru Varianta de ocolire Gura Humorului (județul Suceava), care va fi construită la profil de autostradă”, a menționat șeful Transporturilor.

Potrivit lui, valoarea totală estimată a investiției, finanțată prin PT se ridică la 2,31 miliarde de lei, inclusiv TVA (463 milioane de euro).

Această variantă ocolitoare (10,14 km) va face parte integrantă din proiectul drumului de mare viteză Baia Mare- Suceava și va asigura conexiunea între loturile Bistrița – Vatra Dornei și Vatra Dornei – Suceava.

Varianta Ocolitoare Gura Humorului va fi construită în baza unui parteneriat încheiat între CNAIR și Consiliul Județean Suceava.

Valoarea construcției centurii Gura Humorului a stârnit controverse în presă, aceasta fiind considerată poate cea mai scumpă șosea din România, cu un cost estimat de circa 50 de milioane de euro/ km. În replică, reprezentanți ai CJ Suceava au explicat pentru VoceaMoldovei.ro că, pe traseul viitoarei centuri, pe circa 5 kilometri urmează să fie construit viaduct în albia râului Moldova.

CITEȘTE ȘI: