Autostrada Pașcani – Suceava ar putea fi scoasă la licitație pentru construcție în prima jumătate a anului – Grindeanu

Licitația pentru construirea Autostrăzii Pașcani - Suceava (A7) ar putea fi lansată chiar în prima jumătate a acestui an, a anunțat miercuri ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Mai mult, el estimează că până la finalul anului vor fi desemnați și câștigătorii.
Anemona Andone - mie, 25 ian. 2023, 21:30
Autostrada Pașcani - Suceava ar putea fi scoasă la licitație pentru construcție în prima jumătate a anului - Grindeanu

„Anul acesta vom scoate la licitație – dar care nu va avea finanțare prin PNRR, ci prin POT – și Pașcani – Suceava. În mod aproape sigur vom și închide licitația, deci vom desemna câștigătorii și pe Pașcani – Suceava”, a declarat ministrul Transporturilor în cadrul unei emisiuni de la Prima TV.

El a adăugat că există un semn de întrebare de la Suceava la Siret, dacă se va reuși finalizarea studiului de fezabilitate pe parcursul anului 2023. „Pe celălalt, Pașcani – Suceava, studiul e la 90%, deci chiar în prima jumătate a anului cred că se va reuși scoaterea la licitație”, a precizat Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a amintit  că pe A7 sunt semnate contractele pe 9 din cele 13 loturi finanțate prin PNRR, de la Ploiești la Pașcani și că pentru toate loturile sunt câștigători desemnați. „Azi a fost termen pentru lotul 3 Ploiești – Buzău. Au mai rămas nesemnate contractele pentru loturile de la Bacău la Pașcani”, a mai spus Grindeanu.

Contractele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate şi ale proiectelor tehnice necesare construcţiei drumurilor expres Paşcani – Suceava şi Suceava – Siret au fost în septembrie 2020 cu asocierea Search Corporation SRL – Egis România SA – Egis International SAS.

Pentru drumul expres Paşcani – Suceava, valoarea de semnare a contractului era de 11,72 milioane de lei fără TVA şi prevedea o durată de 24 de luni. Lungimea estimată a traseului este de 61 de kilometri.

Pentru drumul expres Suceava – Siret, valoarea de semnare a contractului era de 10,09 milioane de lei fără TVA şi prevedea o durată de 24 de luni. Lungimea estimată a traseului este de 41 de kilometri.

CITEȘTE ȘI

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva noului an care începe, asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin......
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...