Autostrada Pașcani – Suceava ar putea fi scoasă la licitație pentru construcție în prima jumătate a anului – Grindeanu

25 01. 2023
suceava

„Anul acesta vom scoate la licitație – dar care nu va avea finanțare prin PNRR, ci prin POT – și Pașcani – Suceava. În mod aproape sigur vom și închide licitația, deci vom desemna câștigătorii și pe Pașcani – Suceava”, a declarat ministrul Transporturilor în cadrul unei emisiuni de la Prima TV.

El a adăugat că există un semn de întrebare de la Suceava la Siret, dacă se va reuși finalizarea studiului de fezabilitate pe parcursul anului 2023. „Pe celălalt, Pașcani – Suceava, studiul e la 90%, deci chiar în prima jumătate a anului cred că se va reuși scoaterea la licitație”, a precizat Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a amintit  că pe A7 sunt semnate contractele pe 9 din cele 13 loturi finanțate prin PNRR, de la Ploiești la Pașcani și că pentru toate loturile sunt câștigători desemnați. „Azi a fost termen pentru lotul 3 Ploiești – Buzău. Au mai rămas nesemnate contractele pentru loturile de la Bacău la Pașcani”, a mai spus Grindeanu.

Contractele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate şi ale proiectelor tehnice necesare construcţiei drumurilor expres Paşcani – Suceava şi Suceava – Siret au fost în septembrie 2020 cu asocierea Search Corporation SRL – Egis România SA – Egis International SAS.

Pentru drumul expres Paşcani – Suceava, valoarea de semnare a contractului era de 11,72 milioane de lei fără TVA şi prevedea o durată de 24 de luni. Lungimea estimată a traseului este de 61 de kilometri.

Pentru drumul expres Suceava – Siret, valoarea de semnare a contractului era de 10,09 milioane de lei fără TVA şi prevedea o durată de 24 de luni. Lungimea estimată a traseului este de 41 de kilometri.

CITEȘTE ȘI