Autostrada Ploieşti – Braşov: primul PPP din România a trecut de primul hop. A fost respinsă contestaţia spaniolilor eliminaţi din cursă

Contestaţia constructorilor spanioli eliminaţi din cursa pentru primul PPP din România a fost respinsă de către CNSC. Lupta pentru construirea Autostrăzii Ploieşti – Braşov poate fi însă continuată, dacă firmele iberice se vor adresa mai departe Curţii de Apel Bucureşti.
Anemona Andone - mar, 26 feb. 2019, 19:43
Autostrada Ploieşti – Braşov: primul PPP din România a trecut de primul hop. A fost respinsă contestaţia spaniolilor eliminaţi din cursă

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a respins pe 22 februarie contestaţia depusă de asocierea Acciona Concesiones – FCC Construccion în cadrul licitaţiei pentru construirea în parteneriat public – privat (PPP) a autostrăzii Ploiești – Comarnic – Brașov.

Asocierea de firme spaniole a fost eliminată din cursa pentru primul PPP din România de către Comisia Națională de Strategie şi Prognoză (CNSP), instituţia care organizează licitaţia.

Pe 22 ianuarie, Comisia de Prognoză le-a transmis spaniolilor că solicitarea lor de a participa la procedura de negociere competitivă în vederea construirii și operării în regim de PPP a autostrăzii Ploiești – Brașov a fost respinsă deoarece asocierea de firme spaniole nu a prezentat acordul de subcontractare dintre ofertanții asociați și cei doi subcontractanți declarați.

Spaniolii au argumentat că nici nu era nevoie de depunerea unui astfel de acord de subcontractare, atâta timp subcontractorii sunt firmele din asociere.

În contestaţia depusă, firmele spaniole au calificat drept „absurdă” și „vădit nelegală” decizia Comisiei Naționale de Prognoză.

Pe de altă parte, constructori români au atras atenţia că printre marile probleme la autostrăzi se numără lipsa forţei de muncă şi faptul că unele firme străine vin să le construiască doar cu mapa şi BMW-ul.

Rămâne de văzut dacă şi alţi investitori vor depune constestaţii şi ce constructor va ajunge să negocieze în final cu statul primul PPP din România.

CNSP a primit cinci oferte până la termenul limită din 17 decembrie 2018 pentru atribuirea contractului de parteneriat public – privat pentru realizarea Autostrăzii Ploieşti – Braşov.

Cele cinci oferte provin de la:
1. SINOHYDRO CORPORATION LIMITED – POWER CHINA ROADBRIDGE GROUP CO LTD (China)
2. ERG Insaat Ticaret ve Sanayi A.S – SSB SAUERWEIN & SHAEFER BAU AG (Turcia – Elveţia)
3. Asocierea STRABAG-IC ICTAS(Lider de asociere STRABAG) (Austria – Turcia)
4. Asocierea China Communiucations Construction Company LTD(CCCC) – MAKYOL (China – Turcia)
5. Asocierea ACCIONA CONCESIONES S.L- FCC CONSTRUCCION S.A.- (Spania)

Valoarea estimată pentru acest contract este de 1,36 miliarde euro. Contractul prevede, de asemenea, plăţi anuale din fonduri publice care să asigure recuperearea investiţiei de către partenerul privat.

Autostrada Ploieşti-Braşov prevede o durată de proiectare, execuţie şi operare de 24 de ani. În cadrul proiectului este inclusă şi operarea tronsonului de Autostradă Bucureşti – Ploieşti, încă de la semnarea contractului de atribuire.

Şoferii care vor merge de la Bucureşti la Braşov pe autostradă vor achita o taxă de 6,3 euro/100 km.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...