Autostrada Ploiești – Brașov: Proiectantul Consitrans va fi penalizat – CNAIR

Sectorul Cristian - Codlea din cadrul Autostrăzii Ploiești - Brașov nu a mai fost lansat la licitație pentru execuție în 2023 din cauză că proiectantul Consitrans nu a livrat documentația promisă, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanții CNAIR. Mai mult, din cauza întârzierilor și de pe sectorul Ploiești - Comarnic, prestatorul urmează să fie penalizat, ne-au mai spus oficialii de la Drumuri.
Anemona Andone - lun, 08 ian. 2024, 17:38
Autostrada Ploiești - Brașov: Proiectantul Consitrans va fi penalizat - CNAIR

„Prestatorul nu a livrat documentația promisă și, mai mult, nici pe sectorul Ploiești – Comarnic nu a demarat investigațiile geotehnice ale căror teme au fost aprobate din luna octombrie, motive pentru care va fi penalizat”, au răspuns reprezentanții CNAIR la solicitarea ECONOMICA.NET.

Potrivit acestora, pe 13 noiembrie 2023 a fost emis certificatul de urbanism necesar construirii autostrăzii de către Consiliul Județean Prahova. Și Consiliul Județean Brașov a emis în august și septembrie certificate de urbanism pentru sectoarele Codlea – Cristian, respectiv Râșnov – Predeal.

Consitrans a transmis temele geotehnice pentru primele două sectoare (S1 km 0 – km 12+500 și S2 km 12+500 – km 2+500) ale autostrăzii, iar acestea au fost aprobate de către CNAIR pe 30 octombrie 2023, conform informațiilor de pe harta CESTRIN.

De asemenea, a fost desemnat auditor pentru realizarea auditului de siguranță a circulației rutiere etapa I. Pe 27 octombrie 2023, CNAIR a transmis documentația auditorului.

Contractul pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic al Autostrăzii Ploiești – Brașov a fost demarat în 2021, iar data finalizării proiectării era inițial 11 septembrie 2024. Noul termen de finalizare este 7 ianuarie 2026, conform actului adițional nr. 4, menționat de sursa citată.

Prima secțiune, Cristian – Codlea, din Autostrada Ploiești – Brașov urma să fie lansată la licitație pentru construcție în toamna anului trecut, anunța în august Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Planul autorităților privind această autostradă, considerată priotară cel puțin pe hârtie, este încă neclar. În timp ce unii oficiali de la Drumuri apreciază că ar putea fi lansată totuși anul acesta licitația pentru tronsonul Cristian – Codlea, secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu nu a inclus acest tronson din A3 în previziunile sale pentru 2024.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Boloş nu crede că România poate strânge 30 de miliarde de lei la buget, fără a creşte taxele
Ministrul Boloş nu crede că România poate strânge 30 de miliarde de lei la buget, fără a creşte taxele
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, s-a declarat pesimist că România ar putea să strângă la bugetul de stat 30 de miliarde de lei fără creşteri de taxe....
În timp ce Putin vrea război, majoritatea rușilor vor pace
În timp ce Putin vrea război, majoritatea rușilor vor pace
Contrar aparențelor, marea majoritate a rușilor își doresc ca președintele Vladimir Putin să pună capăt războiului ...
Declaraţie ciudată a ministrului Boloş: Nu ştiu în ce măsură Comisia Europeană ar putea să fie de acord cu reducerea de cheltuială ca soluţie a reducerii deficitului
Declaraţie ciudată a ministrului Boloş: Nu ştiu în ce măsură Comisia Europeană ar putea să fie de acord cu reducerea ...
Nu ştiu în ce măsură Comisia Europeană ar putea să fie de acord cu reducerea de cheltuială ca soluţie pentru reducerea ...
Salt Bank lansează, în premieră pentru România, două soluții care protejează clienții de fraude. Ce fac Help Mama și Call Monitor
Salt Bank lansează, în premieră pentru România, două soluții care protejează clienții de fraude. Ce fac Help Mama ...
Salt Bank, prima bancă românească 100% digitală, lansează două funcționalități pentru protecția utilizatorilor ...