Autostrada Ploiești – Comarnic – Brașov: Contractul pentru SF și proiect tehnic, pe cale de a fi semnat – ministrul Transporturilor

15 01. 2021
comarnic_brasov_37891100_24834500_59496000

„Referitor la Comarnic – Brașov, studiul de fezabilitate și proiectul tehnic este pe cale de a fi semnat. Sunt niște discuții pentru că sunt cei cinci kilometri lipsă de la Comarnic. Ei au fost licitați într-o formă în care nu pot fi construiți. Acolo e o procedură care probabil nu poate ajunge la bun sfârșit, caz în care ar trebui niște ajustări contractuale. Ofertantul care a depus oferta de la Ploiești la Brașov să preia și acești cinci kilometri pentru proiectare. Sunt lucruri care s-au schimbat în teren la Comarnic, au apărut lucrări hidrotehnice, nodul nu se poate executa așa cum e făcut”, a explicat Cătălina Drulă.

Potrivit lui, situația proiectului autostrăzii din Valea Prahovei reprezintă o problemă ce va fi soluționată în câteva săptămâni.

„Cinci km între Ploiești și Brașov reprezintă o ajustare de 2-3% în contract, în zona de implementare a ajustărilor contractuale, nu ar distorsiona concurența. Încerc să îl trec la zona de „reparare din mers”, daca nu intră în zona de reset”, a mai spus oficialul de la Transporturi.

În noiembrie 2020, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a primit o ofertă la licitația pentru completarea/revizuirea Studiului de Fezabilitate și elaborarea Proiectului Tehnic necesare construcției tronsonului de autostradă Ploiești – Brașov, respectiv din partea Consitrans.

În cadrul Contractului vor fi realizate:

• Completarea/ Revizuirea Studiului de Fezabilitate (SF);

• Elaborarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC) ;

• Elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție (PTE).

Valoarea estimată a contractului este cuprinsă în intervalul 48.802.551,33 – 57.674.833,39 lei fără TVA.

Durata contractului este de 30 luni pentru Completare/Revizuire Studiu de fezabilitate și de 16 luni pentru elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție.