Autostrada Ploiești – Buzău: Primul contract pe A7 ar putea fi semnat la sfârșitul lunii mai – consilier Grindeanu

Contractul pentru lotul 2 Mizil - Pietroasele (28,35 km) din Autostrada Ploiești - Buzău ar putea fi semnat la sfârșitul lunii mai, a anunțat Cătălin Urtoi, consilier onorific al ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu. Amintim că pentru acest lot, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat câștigătoare asocierea româno - bulgară Coni - Trace.
Anemona Andone - mie, 11 mai 2022, 15:17
Autostrada Ploiești - Buzău: Primul contract pe A7 ar putea fi semnat la sfârșitul lunii mai - consilier Grindeanu

„Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins contestația depusă, iar CNAIR a solicitat de la Antreprenor documentele pentru semnarea contractului. Teoretic, la sfârșitul lunii mai putem avea primul contract semnat pe A7″, a scris consilierul șefului Transporturilor.

Legat de lotul 1 Ploiești/Dumbrava – Mizil, Urtoi a menționat că săptămâna viitoare CNSC ar urma să decidă în legătură cu contestațiile depuse.

Cu privire la lotul 3 Pietroasele – Buzău, acesta a amintit că CNSC a admis două contestații. „Acum atât câștigătorul licitației, cât și ceilalți ofertanți au înaintat dosarele la Curtea de Apel. CNAIR a cerut conexarea dosarelor, iar pe data de 11 mai vom avea un prim termen”, a adăugat consilierul ministrului Transporturilor.

Pe 15 martie 2022, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat că au fost desemnați constructorii pentru încă un lot al autostrăzii Ploiești – Buzău, finanțată prin PNRR. Era vorba de lotul Mizil – Pietroasele, pentru care oferta asocierii româno – bulgare Coni – Trace se situează pe primul loc.

Contractul în valoare de 1,25 miliarde de lei fără TVA prevede inclusiv construcția a 20 de poduri.

Autostrada Ploiești – Buzău, cu o lungime de 63,25 de km, este primul tronson al A7.

În septembrie 2021, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a primit în total 39 de oferte la licitația pentru construirea celor trei loturi ale tronsonului Ploiești – Buzău din Autostrada Moldovei (A7).

Te-ar mai putea interesa și
eToro extinde programul de staking prin adăugarea Near Protocol și Polygon
eToro extinde programul de staking prin adăugarea Near Protocol și Polygon
Platforma de tranzacționare și investiții eToro anunță astăzi că a lansat opțiunea de staking pentru NEAR Protocol (NEAR) și Polygon (POL), permițând utilizatorilor să câștige......
Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a instituit legea marțială în țară, ca urmare a amenințărilor venite din partea regimului comunist din Coreea de Nord
Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a instituit legea marțială în țară, ca urmare a amenințărilor venite din partea ...
Preşedintele Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a declarat marţi legea marţială, spunând că această măsură este necesară ...
Banca Mondială: Țările sărace au plătit în 2023 suma record de 1.400 de miliarde de dolari în contul datoriilor externe
Banca Mondială: Țările sărace au plătit în 2023 suma record de 1.400 de miliarde de dolari în contul datoriilor externe
Ţările în curs de dezvoltare au plătit anul trecut o sumă record de 1.400 de miliarde de dolari pentru serviciul datoriei ...
ONRC: 104.702 persoane fizice și juridice au fost înmatriculate în primele zece luni din 2024, în scădere cu peste 15% față de aceeași periadă din 2023
ONRC: 104.702 persoane fizice și juridice au fost înmatriculate în primele zece luni din 2024, în scădere cu peste 15% ...
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut, în primele zece luni din 2024, cu 15,64%, comparativ ...