Autostradă România – Bulgaria – Grecia: Suntem obligați să continuăm proiectul de la Mangalia la vamă – Grindeanu

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat vineri că proiectul autostrăzii Constanța - Mangalia (Alternativa Techirghiol) va continua în faza a doua cu tronsonul către vama cu Bulgaria, astfel încât România să fie legată la final de Grecia, portul Alexandroupolis. Aceasta ar reprezenta o obligație inclusiv față de partenerii din NATO.
Anemona Andone - vin, 09 feb. 2024, 13:18
Autostradă România - Bulgaria - Grecia: Suntem obligați să continuăm proiectul de la Mangalia la vamă - Grindeanu

„Mi-aș dori ca prima (secțiune – n.r.), asta 30 de kilometri până aproape de Mangalia, să decurgă foarte repede, să avem iarăși constructori foarte buni. Nu este o problemă să continuăm și de Mangalia până în vamă, ba chiar suntem obligați în faza a doua să facem și acest lucru. Pentru ca va trebui să legăm, și bulgarii trebuie să vină cu autostrada care să lege România într-un final de Grecia, portul Alexandroupolis. E o lucrare strategică, atât pentru noi cât și pentru partenerii nu doar din Uniunea Europeană ci și din NATO”, a explicat șeful Transporturilor.

Guvernul a aprobat joi indicatorii tehnico-economici necesari construcției Alternativei Techirghiol, a informat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Valoarea totală a investiției ( inclusiv TVA) este de 5,74 miliarde de lei, cu finanțare prin Programul Transport (PT) 2021 – 2027.

Obiectivul cu o lungime de 30,59 km (pentru care a fost obținut deja Acordul de Mediu) va fi construit la profil de autostradă și va asigura conexiunea între Centura Constanța (A4) și sudul litoralului românesc.

CNAIR urmează să lanseze în licitație, în cel mai scurt timp, contractul pentru construcția Alternativei Techirghiol (care va avea alocată o perioadă de maximum de 36 de luni), potrivit șefului Transporturilor.

Pe traseul noii autostrăzi (prevăzute în Master Planul General de Transport al României) care va oferi o alternativă modernă la DN 39 (drum extrem de aglomerat în perioada sezonului estival) vor fi construite inclusiv:
– 31 Poduri/Pasaje/Viaducte,
– 6 parcări,
– un centru de întreținere și coordonare,
– un punct de sprijin.

Proiectul prevede și plantarea a 85 de hectare de perdele forestiere.

Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a postat la rândul său imagini 3D cu viitoarea șosea de mare viteză de pe litoralul românesc.
Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...