Autostrada Sebeș – Turda: CNAIR anunță posibila deschidere a lotului 2 în decembrie

10 11. 2021
a10 cnair

„Sunt astăzi aici pentru a vedea care este stadiul lucrărilor pe lotul 2 al autostrăzii Sebeș – Turda, în lungime de 24,25 de km. În funcție de asta urmează să decidem când va putea fi deschisă circulația, ceea ce ar permite deplasarea pe întreaga autostradă Sebeș – Turda (A10)”, spune Cristian Pistol potrivit unei postări a CNAIR.

El susține că, în urmă cu o lună, când a preluat mandatul, proiectul lotului 2 al autostrăzii Sebeș – Turda era considerat practic ratat, din cauza întârzierilor și blocajelor. „Astăzi putem să vorbim însă despre deschiderea în acest an a acestui lot”, adaugă șeful CNAIR.

 

Autostrada Sebeș – Turda (A10) are o lungime de circa 70 km și leagă autostrada A1 (Sebeș) cu autostrada Transilvania A3 (Turda).

„Pe un km, în zona dealului Oiejdea, lucrările vor continua până în luna aprilie a anului viitor, perioadă în care, circulația aici, se va desfășură în ambele sensuri, dar pe o cale”, precizează Pistol.

El mai spune că, împreună cu colegii de la minister, va debloca toate proiectele care ani de zile au trenat din diverse motive. „Sunt adeptul muncii in echipa si cred ca doar așa putem obține acele rezultate pe care oamenii le așteaptă de la noi”, menționează directorul general al CNAIR.

Acesta are și o remarcă cu privire la discuțiile legate de infrastructură din spațiul public. „Unele pornesc de la interesul justificat al cetățenilor de a beneficia de o infrastructură rutieră europeană, modernă și sigură, pe când altele au ca scop mascarea incapacității unor Antreprenori. Toată lumea trebuie să înțeleagă că intre cele două planuri trebuie făcută o distincție clară” – mai spune directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

Date tehnice: A10 Sebeș – Turda – Lotul 2 – 24,25 km – Alba Iulia Nord (Pârâul Iovului) – Aiud (Km 17+000 – Km 41+250)
Valoare: 549,33 mil. lei (fară TVA)
Constructor: Aktor
Contract: Semnat în 14 noiembrie 2014
Termen de finalizare (contractual): Octombrie 2016
Deschidere posibilă: Decembrie 2021
Stadiu fizic: 91,74% la data de 31.10.2021.