Autostrada Sebeş-Turda – CNAIR i-a convocat de urgenţă, luni, pe reprezentanţii antreprenorilor care construiesc lotul 2

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) susţine că este în grafic cu plăţile către antreprenorii lotului 2 al Autostrăzii Sebeş-Turda şi i-a convocat de urgenţă pe reprezentanţii acestora, luni, în urma grevei făcute de angajaţii uneia dintre firme, potrivit unui comunicat al CNAIR, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 25 nov. 2019, 13:03
Autostrada Sebeş-Turda - CNAIR i-a convocat de urgenţă, luni, pe reprezentanţii antreprenorilor care construiesc lotul 2

„În urma articolelor apărute în mass-media astăzi, 25.11.2019, referitoare la greva angajaţilor uneia dintre firmele care execută lucrări pe lotul 2 al Autostrăzii Sebeş – Turda, CNAIR face următoarele precizări: în prezent, CNAIR este în grafic cu plăţile către Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (AKTOR SA) – S.C. EuroConstruct Trading 98 S.R.L., Antreprenorul lotului 2 al Autostrăzii Sebeş – Turda”, spun reprezentanţii CNAIR.

În acest an, CNAIR a solicitat Antreprenorului în numeroase rânduri să plătească la timp prestatorii şi furnizorii, tocmai pentru a evita apariţia unor astfel de situaţii, au adăugat ei.

„Precizăm că CNAIR i-a convocat astăzi, 25.11.2019, în regim de urgenţă, pe factorii de decizie ai Antreprenorului ca să prezinte situaţia plăţilor restante în cadrul acestui proiect, precum şi calendarul achitării acestora”, se mai arată în comunicat.

Autostrada Sebeş-Turda – Protest pe şantierul lotului 2. Lucrări oprite din lipsă de material şi facturi restante

Angajaţii unei firme subcontractante de pe lotul 2 al autostrăzii Sebeş-Turda, care face legătura între Alba Iulia şi Aiud, au protestat luni, nemulţumiţi că din 18 noiembrie nu au mai primit material pentru a executa lucrările de terasament şi, totodată, pentru că sunt înregistrate către societate facturi neachitate de 4,5 milioane de lei, scrie Agerpres.

„De o săptămână, firma Aktor (antreprenorul grec – n.r.) nu ne-a mai livrat material pentru realizarea terasamentelor, deşi a fost anunţată de către mine în urmă cu două trei săptămâni că se va termina acel material de unde am exploatat până în 18 noiembrie”, a declarat, luni, presei, şeful de şantier al firmei subcontractante, Marcotim Impex SRL, Mircea Rotar.

El a subliniat că angajaţii firmei vin în fiecare zi, la ora 6,00, pe şantier, dar nu au cu ce să lucreze, pentru că nu dispun de material (pământ şi balast) pentru umplutură şi realizarea terasamentelor.

Mircea Rotar susţine că a trimis notificări scrise nu numai antreprenorului grec, cât şi firmei de consultanţă – Kappa, CNAIR-ului şi Direcţiei Regionale Cluj.

„Până în momentul de faţă, nu am primit absolut niciun răspuns”, a declarat şeful de şantier.

El a spus că Aktor înregistrează către Marcotim Impex SRL facturi scadente şi restante de 4,5 milioane de lei, echivalente pentru septembrie, parţial, şi octombrie, plus ce s-a lucrat în luna noiembrie, facturi în valoare de 3 milioane de lei.

Subcontractorul, care are 80 de utilaje dispuse pe acest şantier, este prezent pe lotul 2 din 6 august 2019. Până în 18 noiembrie, a realizat 510.000 metri cubi umplutură în terasamente, lucrări care au fost recepţionate atât de antreprenorul general, firma Aktor, cât şi de firma de consultanţă, a spus şeful de şantier.

Acesta speră ca, prin intermediul presei, să se sesizeze CNAIR-ul şi noul ministru al Transporturilor.

În iunie, când stadiul fizic al lucrărilor pe acest lot era de 50%, iar firma grecească avea datorii acumulate în valoare totală de 35 de milioane de euro către subcontractorii români şi către furnizori, ministrul Transporturilor de la acea vreme, Răzvan Cuc, a ameninţat antreprenorul cu rezilierea contractului. Însă, acest lucru nu s-a întâmplat, antreprenorul promiţând că lotul 2 va fi dat în trafic până la sfârşitul anului.

„Managerul companiei din Grecia şi-a asumat că va aloca toate resursele necesare (…), şi-a asumat ca până la sfârşitul acestui an, indiferent de costurile sau de infuzia de capital pe care trebuie să o facă, va da în trafic acest lot”, a afirmat, în 27 iunie, Răzvan Cuc.

În lungime de peste 24 de kilometri, lotul 2 face legătura între Alba Iulia şi Aiud. Pe loturile 3 şi 4 se circulă de anul trecut. Lotul 1 se află, de asemenea, la stadiul de şantier.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...