Autostrada Sebeş – Turda: Recepţia lotului 4 ar putea avea loc abia în martie. Şi aşa, nu se va putea circula pe el
„Consultantul a avut o discuţie cu noi. Nu recomandă recepţia mâine. Continuăm discuţiile cu constructorul pentru a stabili data recepţiei”, a explicat pentru ECONOMICA.NET Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.
Reprezentantul CNAIR a spus că nu sunt finalizate toate lucrările supuse recepţiei, printre care: şanţuri, taluze, drumuri tehnologice garduri şi alte elemente de siguranţă.
„În momentul în care se va stabili data recepţiei, vom anunţa. Ar putea fi în martie”, a continuat Şerbănescu.
Contractul pentru construirea celor 16 kilometri ai lotului 4 din Autostrada Sebeş – Turda a fost atribuit companiei austriece PORR în aprilie 2014 şi este în valoare de 470 de milioane de lei. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în mai 2014, iar termenul iniţial de finalizare a acestora era martie 2016.
Chiar dacă va fi efectuată recepţia, pe lotul 4 nu se va putea circula însă până când nu va fi deschis şi lotul 3.
„Depinde de modul în care constructorul lotului 3 înţelege să corecteze neconformităţile pentru a putea fi efectuată recepţia”, a mai spus reprezentantul CNAIR.
Luna trecută, recepţia lotului 3 al Autostrăzii Sebeş – Turda a fost amânată cu 90 de zile, din cauza problemelor de rugozitate şi planeitate constatate în cadrul inspecţiei din 9 ianuarie, a spus atunci pentru ECONOMICA.NET Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR. În replică, un reprezentant al constructorului a spus că şefii de la Drumuri dau dovadă de rea-voinţă şi că noua şosea este gata încă de anul trecut.