Autostrada Sebeş-Turda va fi construită de italieni şi nemţi
Contractul de „Proiectare şi execuţie autostrada Sebeş – Turda, Lot 3, km 41+250 – km 53+700” a fost atribuit, în urma unei licitaţii deschise, Asocierii TIRRENA SCAVI SPA – SOCIETA ITALIANA PER CONDOTTE D’ACQUA SPA şi are o valoare totală de 420,5 milioane de lei, fără TVA. Finanţarea este asigurată din fonduri europene (85%) şi fonduri de la bugetul de stat -15%, spune CNADNR.
Contractul de „proiectare şi execuţie autostrada Sebeş – Turda, Lot 4, km 53+700 – km 70+000” a fost atribuit, în urma unei licitaţii deschise, Asocierii SC PORR CONSTRUCT SRL – PORR BAU GmbH şi are o valoare totală de 470 milioane de lei, fără TVA, spune Compania de Autostrăzi.
Potrivit contractelor, cele două tronsoane de autostradă vor fi construite în 22 de luni (4 proiectare şi 18 execuţie), iar lucrările au patru ani garanţie.
Valoarea totală a investiţiei pentru construcţia celor 70 de kilometri ai întregii autostrăzi este de 1,05 miliarde dee euro, și este împărțită în patru loturi. Proiectul este finanțat 85% din Fondul de Coeziune și 15% din bugetul de stat. Având în vedere relieful zonei, contractul presupune realizarea mai multor lucrări de artă (poduri, viaducte etc), precum și cinci traversări peste râul Mureș.