Autostrada Sibiu – Făgăraș: Astăzi se lansează în licitație trei din cele patru loturi – Grindeanu UPDATE

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat că trei din cele patru loturi ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș vor fi lansate astăzi la licitație. Luni seara, acesta a precizat că anunțurile de licitație pentru loturile 2, 3 și 4 au fost trimise spre publicare în SEAP.
Anemona Andone - lun, 01 aug. 2022, 13:11
Autostrada Sibiu - Făgăraș: Astăzi se lansează în licitație trei din cele patru loturi - Grindeanu UPDATE

UPDATE 20:00

CNAIR a transmis astăzi spre publicare în SEAP anunțurile de participare pentru 3 din cele 4 loturi ale acestei autostrăzi, a anunțat luni seara ministrul Tranporturilor.
Loturile ce urmează să apară în SEAP sunt:
  •  Lotul 2: Avrig-Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1), în lungime de 19,92 km și cu o valoare estimată de 1,713 miliarde de lei (fără TVA)
  • Lotul 3: Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ 105B), în lungime de 17,61 km și cu o valoare estimată de 1,836 miliarde de lei (fără TVA)
  • Lotul 4: Sâmbăta de Sus (DJ 105B) – Municipiul Făgăraș (cu o lungime de 16,26 km) și Drum de legătură cu DN1 (cu o lungime de 5,65 km), cu o valoare totală estimată de 1,163 miliarde de lei (fără TVA).
Datele limită pentru depunerea ofertelor sunt :
– 11 octombrie 2022/lotul 2
– 12 octombrie 2022 /lotul 3
– 13 octombrie 2022/lotul 4.
Pentru fiecare lot perioada de proiectare va fi de 12 luni și cea de execuție a lucrărilor va fi de 36 de luni, iar întregul proiect este finanțat din fonduri europene nerambursabile.
Anunțurile de participare vor fi vizibile ulterior publicării acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
autostrada sibiu fagaras

Știrea inițială

„Astăzi se lansează în licitație trei din cele patru loturi ale Autostrăzii Sibiu – Făgăraș”, a spus șeful Transporturilor cu ocazia semnării celui mai mare contract de autostradă, cel pentru secțiunea 3 Cornetu – Tigveni din Autostrada Sibiu – Pitești.

Pe 22 iulie 2022, secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu anunța că documentațiile de atribuire pentru execuția lucrărilor la toate cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu – Făgăraș (68 km) au fost finalizate și transmise spre validare la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP).

Traseul Autostrăzii Sibiu – Făgăraș pornește din dreptul localității Boița și se termină în apropierea Municipiului Făgăraș.

Lungimea autostrăzii este de 68 km și este împărțită în 4 tronsoane:

  • Tronsonul 1 Boița (A1) – Avrig Mârșa (DJ105G) – 14,2 km
  • Tronsonul 2 Avrig Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1) – 19,9 km
  • Tronsonul 3 Arpașu de Jos (DN1)  – Sâmbăta de Sus (DJ105B) – 17,6 km
  • Tronsonul 4 Sâmbăta de Sus (DJ105B) – Municipiul Făgăraș/Drum de legătură cu DN1 – 16,26 km

Valoarea totală a investiției este estimată la 7,5 miliarde de lei cu TVA. Contractele pentru cele patru tronsoane includ 12 luni pentru proeictare și 36 de luni pentru execuție.

Te-ar mai putea interesa și
Executivul comunitar va prezenta la jumătatea lunii un set de reglementări pentru eliminarea importurilor de energie din Rusia până la sfârșitul lui 2027
Executivul comunitar va prezenta la jumătatea lunii un set de reglementări pentru eliminarea importurilor de energie din ...
Executivul comunitar intenționează să prezinte, la mijlocul acestei luni, un set de reglementări pentru a elimina importurile de energie din Rusia până la finele lui 2027, au declarat pentru......
Orașul din Romania care cumpără primele troleibuze noi după 15 ani
Orașul din Romania care cumpără primele troleibuze noi după 15 ani
Bozankaya, companie specializată în fabricarea de vehicule ecologice pentru transportul public, a informat vineri că a ...
Investițiile globale în energie au ajuns la 3.300 de miliarde de dolari
Investițiile globale în energie au ajuns la 3.300 de miliarde de dolari
Explozia cheltuielilor în energia curată va duce investițiile globale în energie până la un nivel record de 3.300 de ...
VIDEO Imagini spectaculoase cu furtuna care a răvășit Bucureștiul
VIDEO Imagini spectaculoase cu furtuna care a răvășit Bucureștiul
Drone Hub a postat pe pagina sa de facebook imagini aeriene, suprinse din dronă, cu furtuna care a lovit ieri Bucureștiul.