Autostrada Sibiu – Pitești: Secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești ar putea fi dată parțial în trafic în 2024

21 08. 2024
pisi55

„Până la sfârșitul anului se deschide circulația pe circa 17 kilometri”, a spus pentru ECONOMICA.NET Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR, cu privire la segmentul dinspre Pitești până la următorul nod rutier al Secțiunii 5.

Potrivit acestuia, restul de 13 kilometri ai secțiunii 5 ar urma să fie dați în trafic anul viitor, conform termenului contractual.

În iulie, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu declara că este așternut asfalt pe 90% din secțiunea 5. Potrivit lui, în funcție de cum evoluau lucrările în punctele critice, acest lot urma să fie inaugurat în 2024, înainte de termenul contractual din 2025.

A1 Pitești – Mănicești, în trafic în 2024?

Și Asociația Pro Infrastructură (API) estima că este „perfect fezabil” ca în decembrie 2024 să circulăm pe aproximativ 15 km între Bascov (Pitești) și nodul Mănicești aflat la jumătatea lotului.

Reprezentanții API mai spuneau, pe pagina de Facebook a Asociației, că inaugurarea completă în 2024 pe toți cei 30,35 km ai secțiunii 5 iese din discuție din cauza podurilor cu tablier metalic rămase în urmă și a nodului Curtea de Argeș unde nu toate terenurile erau libere pentru lucrări.

Aceștia atrăgeau atenția că și scenariul inaugurării parțiale este condiționat de finalizarea podului peste canalul Argeș la est de Merișani.

 

Autostrada Sibiu – Pitești, cu o lungime de 122 de km, este împărțită în 5 secțiuni, dintre care Secțiunea 1: Sibiu – Boița (13,17 km) a fost dată în trafic în decembrie 2022.

FOTO – VIDEO: Autostrada Sibiu – Pitești A1, secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești (sursa: YouTube RaducuPDrum)