Autostrada Sibiu – Pitești: Secțiunea 4 ar putea fi dată în trafic la sfârșitul anului 2025 – CNAIR

La finalul anului viitor se va putea circula neîntrerupt pe Autostrada Sibiu - Pitești (A1) de la Pitești până la Tigveni, după ce va fi dată în trafic și secțiunea 4, în avans față de termenul contractual din 2027, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Anemona Andone - vin, 23 aug. 2024, 20:46
Autostrada Sibiu - Pitești: Secțiunea 4 ar putea fi dată în trafic la sfârșitul anului 2025 - CNAIR

Chiar dacă secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș a A1 Sibiu – Pitești va fi dată în trafic la final de 2025, lucrările Porr Construct la acest tronson vor continua și pe parcursul anului 2026, a spus pentru ECONOMICA.NET Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR.

Inaugurarea secțiunii 4 încă de anul viitor ar fi mult în avans față de termenul contractual din primăvara anului 2027.

Primul tunel veritabil de autostradă din România

Tunel autostrada a1

La finele lunii iulie, secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu anunța că Porr forase 1.500 de metri (din 2.700 metri – n.r.) în total pe ambele fire ale tunelului de sub dealul Momaia.

Evoluție foarte bună pe șantierul Secțiunii 4 (Tigveni – Curtea de Argeș) din Autostrada Sibiu – Pitești, anunța la începutul lunii iulie și ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Potrivit lui, pe cei 9,86 km, constructorul austriac Porr ajunsese la un stadiu fizic al lucrărilor de peste 43%.

Contractul cu o valoare 1,67 de miliarde de lei (fără TVA) – finanțat prin PT- trebuie finalizat cel târziu în anul 2027, preciza șeful Transporturilor pe pagina proprie de Facebook.

Ministrul Transporturilor a ținut să felicite constructorul austriac, declarând că este unul dintre cei mai buni contructori din România în acest moment.

„Nu doar că își fac treaba, ci devansează lucrările așa cum au făcut-o pe Sibiu – Boița”, a subliniat Grindeanu.

 

API: Secțiunea 4 din Autostrada Sibiu – Pitești, gata în 2026

Potrivit Asociației Pro Infrastructură (API),  Porr lucrează la tunel nonstop, 24/24, 7 zile din 7, cu o echipă de experți din 11 țări condusă de un inginer cu 40 de ani de experiență în execuția de tuneluri.

„Sunt șanse bune să circulăm pe aici în decembrie 2026, puțin înainte de termenul contractual martie 2027″, anticipau pe de altă parte reprezentații API.

Contractul pentru proiectarea și execuția acestei secțiuni a fost semnat în noiembrie 2021, cu o durată de 60 de luni, din care 16 luni perioada de proiectare și 44 luni perioada de execuție a lucrărilor. Astfel, conform contractului, lucrările trebuie finalizate în 2027.

Autostrada Sibiu – Pitești, secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș
Antreprenor: PORR Construct SRL;
Lungime: 9,86 km.;
Durată contract: 60 de luni (16 luni proiectare, 44 de luni execuție);
Valoare contract: 1,678 miliarde de lei, fără TVA;
Sursă de finanțare: Programul Transport (PT);
Termen contractual deschidere: 2027.

VIDEO: Autostrada Sibiu – Pitești A1, secțiunea 4 Tigveni  – Curtea de Argeș (sursa: YouTube RaducuPDrum)

Te-ar mai putea interesa și
Acționarii MOL au aprobat acordarea de dividende în valoarea de 220 de miliarde de forinți (616 milioane de dolari), pentru anul 2024
Acționarii MOL au aprobat acordarea de dividende în valoarea de 220 de miliarde de forinți (616 milioane de dolari), pentru ...
La Adunarea Generală Anuală a Grupului MOL, acționarii au aprobat raportul Consiliului de Administrație privind rezultatele financiare pentru 2024 și au adoptat situațiile financiare......
Anunț de la TAROM. Ce vor putea comanda pasagerii la bordul avioanelor
Anunț de la TAROM. Ce vor putea comanda pasagerii la bordul avioanelor
TAROM oferă pasagerilor noi meniuri la bordul aeronavelor sale începând cu 27 aprilie. Este vorba de meniuri create de ...
Preşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei Martin Schlegel respinge adoptarea bitcoin ca activ de rezervă
Preşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei Martin Schlegel respinge adoptarea bitcoin ca activ de rezervă
Preşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei (SNB) a declarat vineri că criptomonedele nu îndeplinesc standardele instituţiei ...
Companiile aeriene și cele de transport de marfă sunt afectate de războiul comercial
Companiile aeriene și cele de transport de marfă sunt afectate de războiul comercial
Războiul comercial declanșat de Statele Unite cu China a început să afecteze industria globală a transportului de marfă ...