Autostrada Sibiu – Pitești: A fost semnat contractul pentru secțiunea 4 cu austriecii de la Porr
„Ofertantul desemnat câștigător este PORR CONSTRUCT, iar contractul a putut fi semnat după ce Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor – CNSC a respins contestația formulată de către un ofertant cu privire la Raportul procedurii de atribuire”, explică oficialul din Transporturi.
ECONOMICA.NET a relatat săptămâna trecută că pe 11 noiembrie Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația turcilor de la Alsim Alarko în cadrul licitației pentru secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș din Autostrada Sibiu – Piteși. Astfel, a fost menținută decizia CNAIR prin care a fost declarat câștigător constructorul austriac Porr.
Traseul autostrăzii Sibiu-Pitești pe Secțiunea 4, Tigveni – Curtea de Argeș, are o lungime de circa 10 km și este format din 2 tronsoane. În total, pe Secțiunea 4 vor fi 13 lucrări de artă, dintre care 12 poduri, pasaje și viaducte, cel mai lung viaduct fiind de 630 de metri. Cea mai dificilă lucrare va fi tunelul de la Momaia, cu o lungime de 1,3 km.
Valoarea contractului este de 1,6 miliarde de lei fără TVA, iar durata este de 60 de luni, din care 16 luni perioada de proiectare și 44 luni perioada de execuție a lucrărilor.
Autostrada Sibiu – Pitești va avea o lungime de 122 de km, este împărțită în 5 secțiuni, va lega Centrul și Vestul României de rețeaua europeană de autostrăzi, fiind o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European.
La începutul lunii septembrie, CNAIR i-a desemnat a doua oară câștigători ai licitației pentru secțiunea Tigveni – Curtea de Argeș pe austriecii de la Porr. „Ofertantul desemnat câștigător este S.C. PORR CONSTRUCT S.R.L., cu preţul de 1,68 miliarde de lei fără TVA”, a informat CNAIR.
CNAIR a lansat pe 9 martie 2019 licitaţia de „Proiectare și execuție Autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeș”, în lungime de 9,86 km, din care 1,35 km aferenți tunelului Momaia.