Autostrada Sibiu – Piteşti: Acordul de Mediu pentru şoseaua montană ar putea fi eliberat în şase luni

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a început procedura pentru Acordul de Mediu necesar construirii autostrăzii Sibiu – Piteşti, cel mai important proiect de infrastructură rutieră al României. Acesta ar putea fi eliberat în maxim şase luni, a spus pentru ECONOMICA.NET Octavian Pătraşcu, director în cadrul ANPM.
Economica.net - joi, 28 sept. 2017, 21:02
Autostrada Sibiu – Piteşti: Acordul de Mediu pentru şoseaua montană ar putea fi eliberat în şase luni

Autostrada Sibiu – Piteşti a fost scoasă la licitaţie pentru construcţia secţiunilor 1 şi 5, însă atribuirea contractelor este condiţionată de obţinerea Acordului de Mediu. De asemenea, fără Acordul de Mediu nu poate fi emisă Autorizaţia de Construire.

„A început procedura pentru Acordul de Mediu la Autostrada Sibiu – Piteşti. Suntem în faza în care aşteptăm memoriul de prezentare de la CNAIR”, a spus Octavian Pătraşcu, şeful Directiei Controlul Poluării si Reglementări din cadrul ANPM.

Acesta a precizat ca evaluarea impactului de mediu se face pe tot proiectul Sibiu – Piteşti, şi nu pe loturi. 

„Procedurile noastre, conform legislaţiei, se încadrează între şase – nouă luni. Apreciez că în şase luni vom elibera Acordul de Mediu pentru Sibiu- Piteşti, dacă totul merge ca la carte”, a estimat Octavian Pătraşcu.

Potrivit lui, la ANPM se află în procedură şi revizuirea Acordului de Mediu pentru secţiunea Borş – Ogra din Autostrada Transilvania. In acest caz, a fost consultată şi partea maghiară, de la care se aşteapta răspunsul oficial. Apoi, ANPM va publica decizia pe site-ul său pentru cateva zile, pentru a putea fi primite eventuale observatii din partea publicului. „Mai durează maxim 30 de zile. Trebuie să respectăm procedurile de consultare a publicului în primul rând”, a mai spus reprezentantul ANPM. 

Valoarea totală a investiţiei în Autostrada Sibiu-Piteşti va fi de 3,34 miliarde de euro (15 miliarde de lei), conform unui document postat, în iulie, pe site-ul Ministerului Transporturilor.

Tot în iulie, CNAIR a scos la licitaţie secţiunile 1 şi 5 din Autostrada Sibiu-Piteşti. Termenele de depunere a ofertelor sunt 17, respectiv 18 octombrie. 

Deşi capetele autostrăzii Sibiu – Pitesti au fost scoase la licitaţie pentru construire, pe secţiunile din mijloc încă nu a fost finalizată revizuirea studiului de fezabilitate. Soluţia agreată la nivelul Ministerului Transporturilor este ca CNAIR să finalizeze in-house studiul de fezabiltate pentru secţiunile din munţi, cu ajutorul Institutului Geologic

Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est. Aceasta este cerută şi de către Dacia – Renault, cel mai mare exportator al României.

Te-ar mai putea interesa și
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ar trebuie să evite creşterile de taxe şi impozite, iar acesta este......
Anunț de la PPC pentru toți clienții
Anunț de la PPC pentru toți clienții
PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții, potrivit unui comunicat ...
Programul de guvernare: Prima autostradă care va traversa Munții Carpați va fi finalizată până la sfârșitul lui 2028
Programul de guvernare: Prima autostradă care va traversa Munții Carpați va fi finalizată până la sfârșitul lui 2028
Finalizarea primei autostrăzi montane, care va traversa Munţii Carpaţi, inclusiv primele tuneluri montane la profil de ...
Wizz Air lansează pentru perioada sărbătorilor promoții la biletele pentru cinci curse cu plecare din România
Wizz Air lansează pentru perioada sărbătorilor promoții la biletele pentru cinci curse cu plecare din România
Transportatorul aerian Wizz Air anunță că oferă clienților posibilitatea de a cumpăra bilete pe cinci rute la tarife ...