Autostrada Sibiu – Pitești: 15 candidați pentru primul tronson peste Carpați, cel mai lung și scump lot scos la licitație UPDATE Lista celor 15

Vineri, 27 noiembrie 2020, au fost depuse candidaturile la licitația restrânsă privind proiectarea și construirea secțiunii 3 Cornetu - Tigveni din Autostrada Sibiu - Pitești. Primul tronson de autostradă peste Carpați reprezintă totodată cel mai greu și cel mai scump lot de autostradă licitat în România, fiind estimat la peste un miliard de euro.
Anemona Andone - vin, 27 nov. 2020, 18:38
Autostrada Sibiu - Pitești: 15 candidați pentru primul tronson peste Carpați, cel mai lung și scump lot scos la licitație UPDATE Lista celor 15

UPDATE 28 noiembrie 11:00

Ministerul Transporturilor informează că până la termenul limită au depus oferte următorii agenți economici:
1. ASOCIEREA STRABAG SRL -ACCIONA CONSTRUCCION SA
2. ASOCIEREA AKTOR SOCIETATE TEHNICA ANONIMA (AKTOR S.A.) – RIZZANI DE ECCHER SA
3. ASOCIEREA ASTALDI SPA – TANCRAD SRL
4. IMPRESA PIZZAROTTI & C SPA
5. TERNA TOURIST TECHNICAL AND MARITIME SOCIETE ANONYME
6. CHINA CIVIL ENGINEERING CONSTRUCTION CORPORATION (CCECC) – CHINA RAILWAY 14TH BUREAU GROUP CO LTD
7. CHINA COMMUNICATIONS CONSTRUCTION COMPANY LTD- DIMEX-2000 COMPANY S.R.L.
8. CHINA STATE CONSTRUCTION ENGINEERING CORPORATION LTD
9. HUNAN PROVINCIAL COMMUNICATIONS PLANNING, SURVEY & DESIGN INSTITUTE CO., LTD
10. KOLIN INSAAT TURIZM SANAYI VE TICARET A.S.
11. MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. – OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. – YAPI MERKEZI İNŞAAT VE SANAYI A.Ş. – GÜLERMAK AĞIR SANAYI İNŞAAT VE TAAHHÜT A.Ş.
12. MAPA INSAAT VE TICARET ANONIM SIRKETI – CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S.
13. POWER CONSTRUCTION CORPORATION OF CHINA LIMITED – OZGUN INSAAT TAAHHUT SANAYI VE TICARET LTD. STI. – POWERCHINA ROADBRIDGE GROUP CO., LTD
14. REC ULUSLARARASI İNŞAAT YATIRIM SANAYİ VE TİCARET ANONİM ŞİRKETİ – ONUR TAAHHUT TAŞIMACILIK INŞAAT TICARET VE SANAYI A.Ş.
15. TEKFEN İNŞAAT VE TESISAT A.Ş. (TEKFEN CONSTRUCTION & INSTALLATION CO., INC.) – DOGUS INSAAT VE TICARET A.S

Știrea inițială

În cursa pentru acest contract s-au înscris 15 candidați, printre care constructori din China și Turcia, potrivit Radio România Actualități (RRA).

Licitația pentru proiectarea și execuția secțiunii 3 din cel mai important proiect rutier al României a intrat vineri în etapa de evaluare a candidaturilor, potrivit informațiilor din SEAP.

Etapa de evaluare a candidaturilor este programată să se încheie pe 20 aprilie 2021, după care urmează depunerea ofertelor propriu-zise (foto jos).

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat pe 23 septembrie anunțul de licitație pentru proiectarea și execuția secțiunii 3 Cornetu – Tigveni din Autostrada Sibiu – Pitești. Cu o valoare estimată cuprinsă între 5,3 miliarde de lei și 5,8 miliarde de lei (peste 1 miliard de euro), acest tronson de munte reprezintă cel mai mare contract pus la bătaie de Transporturi.

Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni va avea o lungime de 37,4 kilometri și se va întinde de la km 44+500 până la km 81+900. Alături de secțiunea 2, acest lot este unul dintre cele mai dificile din autostrada care va uni Muntenia de Ardeal, întrucât va fi construit în zona de munte.

Durata contractului este de 133 de luni (peste 11 ani) și cuprinde: 14 luni perioada de proiectare, 59 luni perioada de execuție și 60 luni perioada de garanție a lucrărilor, conform anunțului din SEAP.

Durata contractului poate varia în funcție de perioada de garanție a lucrărilor, precum și în funcție de durata de execuție a contractului ofertată de operatorul economic desemnat câștigător.

Astfel, într-un comunicat CNAIR se menționează că termenul de finalizare prevăzut este 12 luni proiectare și 45 de luni execuție conform factorilor de evaluare din Documentația de Atribuire.

Această secțiune conține:

· 95 de poduri și pasaje

· Tunel cu două galerii independente în lungime de 1.7 km/ galerie

· Nod rutier Cornetu și Nod rutier Văleni

· Ecoduct în zona localității Călinești

Cornetu – Tigveni este al patrulea tronson scos la licitație din Autostrada Sibiu – Pitești, după secțiunea 1 Sibiu – Boița, câștigată de austriecii de la Porr, secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești, adjudecată de italienii de la Astaldi și secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, încă fără constructor.

Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 122,11 kilometri şi va fi împărţită în cinci loturi, Sibiu – Boiţa, Boiţa – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş – Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri.

Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est.

Te-ar mai putea interesa și
Furnizorul de spații logistice VGP raportează un profit de net de 287 de milioane de euro, la care participația sa din România a avut o contribuție importantă
Furnizorul de spații logistice VGP raportează un profit de net de 287 de milioane de euro, la care participația sa din ...
VGP a realizat un profit net de 287 de milioane de euro, marcând o creștere de 229% față de 2023. Valoarea netă a activelor companiei a crescut cu 8,4%, ajungând la 2,4 miliarde de euro,......
Compania americană Alcoa avertizează că terifele impuse de Trump la importurile de aluminiu ar putea duce la pierderea a 100.000 de locuri de muncă în SUA
Compania americană Alcoa avertizează că terifele impuse de Trump la importurile de aluminiu ar putea duce la pierderea ...
Producătorul american de aluminiu Alcoa a avertizat marţi că planul preşedintelui Donald Trump de a impune tarife la ...
Zelensky a semnat acordul de împărțire a resurselor minerale ale Ucrainei cu SUA
Zelensky a semnat acordul de împărțire a resurselor minerale ale Ucrainei cu SUA
Ucraina a semnat acordul cu SUA privind accesul la resursele mineralele, după ce Washingtonul a renunțat la cele mai stricte ...
Budapesta își condiționează acordul pentru prelungirea sancțiunilor UE impuse Rusiei de eliminarea mai multor nume de pe listă – surse Reuters
Budapesta își condiționează acordul pentru prelungirea sancțiunilor UE impuse Rusiei de eliminarea mai multor nume de ...
Ungaria doreşte eliminarea a opt persoane de pe lista de sancţiuni a Uniunii Europene împotriva Rusiei şi să primească ...