Autostrada Sibiu-Piteşti: Contract de 6,5 mil.euro pentru actualizarea studiului de fezabilitate
„Studiul de fezabilitate ce urmează a fi întocmit va lega actuala variantă de ocolire a municipiului Sibiu cu actuala variantă de ocolire a municipiului Piteşti. Lungimea proiectului este de aproximativ 120 km”, se arată într-un comunicat al CNADNR.
Contractul are o durată de 17 luni şi implică realizarea de studii de trafic şi privind alternative de traseu, investigaţii de teren, activităţi de proiectare, evaluarea impactului asupra mediului, analiza cost-beneficiu şi modelul financiar, precum şi pregătirea documentaţiei de atribuire pentru viitoarele contracte de lucrări, scrie MEDIAFAX.
Contractul este împărţit în cinci secţiuni. Pentru tronsonul Sibiu – Boiţa (lotul 1) şi Curtea de Argeş – Piteşti (lotul 5), studiul trebuie realizat în maximum cinci luni, iar pentru celelalte secţiuni, perioada de livrare a studiului este de până la 12 luni.
Autostrada Sibiu – Piteşti, una din cele mai aşteptate din România, a figurat în prima variantă a Master Planului de Transport ca viitor drum expres, fiind încadrată ulterior, în urma dezbaterilor publice, ca proiect de autostradă, necesitând o investiţie estimată de 1,67 miliarde euro.