Autostrada Sibiu – Pitești: Imagini noi cu primul tunel veritabil de autostradă din România. Porr a excavat peste 600 de metri

03 03. 2024
porr tunel

„Porr a trecut de 600 de metri excavați în total”, se arată în imaginile video postate în acest weekend pe YouTube.

 

Luna trecută, Porr Construct a postat la rândul său imagini din tunel, unde fuseseră excavați până atunci 500 de metri cumulați pe ambele galerii. Compania cu acționariat austriac estima că străpungerea totală va fi completă în primăvara anului viitor.

Comentând pe marginea informațiilor, pasionații de infrastructură au detaliat atunci stadiul lucrărilor la tunel (foto jos) pe forumul PeUndeMerg.ro al Asociației Pro Infrastructură.

Tunelul va avea o lungime totală de 1,35 km (2,7 km pe ambele galerii) și reprezintă o lucrare de anvergură în infrastructura rutieră existentă, realizată de PORR România în colaborare cu divizii de specialitate din cadrul grupului.

La final de ianuarie, stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunea 4 a A1 ajunsese la 20,5%.

În octombrie 2023, constructorul austriac Porr a organizat o ceremonie pentru marcarea startului oficial al lucrărilor la Tunelul Momaia de la pe secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, primul tunel veritabil de autostradă din România.

Una din galeriile primului tunel din autostrada transcarpatică a fost denumită „Daniela”, iar cealaltă „Alina”, după numele unor angajate din România.

Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș are o lungime de aproape 10 km, iar pe această secțiune vor fi realizate 13 lucrări de artă, dintre care 12 poduri, pasaje și viaducte, cel mai lung viaduct fiind de 630 de metri. Cuprinde și construcția unui nod rutier la Țigveni, unde va face conexiunea cu Secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu – Pitești.

Contractul pentru proiectarea și execuția acestei secțiuni a fost semnat în noiembrie 2021, cu o valoarea de 1,6 miliarde de lei fără TVA și o durată de 60 de luni, din care 16 luni perioada de proiectare și 44 luni perioada de execuție a lucrărilor. Astfel, conform contractului, lucrările trebuie finalizate în 2027.

Autostrada Sibiu – Pitești, secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș
Antreprenor: PORR Construct SRL;
Lungime: 9,86 km.;
Durată contract: 60 de luni (16 luni proiectare, 44 de luni execuție);
Valoare contract: 1,678 miliarde de lei, fără TVA;
Sursă de finanțare: Programul Transport (PT);
Stadiu actual: 20,5%;
Termen deschidere: 2027.

FOTO – VIDEO: Autostrada Sibiu – Pitești, secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, Tunel Momaia (sursa: YouTube Infrastructure Romania)