Autostrada Sibiu – Pitești: Imagini noi de pe șantierul lotului 5, Pitești-Curtea de Argeș, unde Astaldi așteaptă autorizația de construire
„Azi am mai dat o fugă în zona Merișani, tronsonul 5, am început cu zona decopertată. Cineva din zonă a spus ca de acolo va porni construcția podului peste canal. Se va merge cu decopertarea spre Pitești. În zona organizării de șantier știu că au dat de o așezare dacică și s-a lucrat la descărcare. În rest, nu știu să fie alte lucrări, având în vedere că încă nu e AC (autorizație de construire – n.r.)”, spune pasionatul de infrastructură care a publicat imaginile video pe forumul PeUndeMerg (PUM), al Asociației Pro Infrastructură.
Conform celor mai recente estimări de la Transporturi și de la Compania de Drumuri, șantierul pe lotul Curtea de Argeș – Pitești va fi pornit oficial în iunie.
Contractul pentru proiectarea și execuția celor 30,35 kilometri ai secțiunii 5 din Autostrada Sibiu – Pitești a fost atribuit Astaldi, pentru suma de 1,71 miliarde de lei fără TVA.
Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 122,11 kilometri şi va fi împărţită în cinci loturi, Sibiu – Boiţa, Boiţa – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş – Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri.
Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est.