Criză de proiectanți de drumuri în România? Nu a depus nimeni ofertă la licitația pentru proiectarea secțiunii 6 a Autostrăzii Sibiu – Pitești

Licitația pentru proiectarea secțiunii 6 a Autostrăzii Sibiu – Pitești s-a anulat, după ce până la termenul limită nu a depus nimeni ofertă. Este al doilea mare proiect rutier pentru care statul nu găsește proiectant, după cel al tronsonului Iași – Ungheni din Autostrada Unirii.
Anemona Andone - joi, 28 mai 2020, 18:29
Criză de proiectanți de drumuri în România? Nu a depus nimeni ofertă la licitația pentru proiectarea secțiunii 6 a Autostrăzii Sibiu – Pitești

Marți, 26 mai, s-a anulat licitația de „Elaborare Studiu de fezabilitate si Proiect Tehnic de Execuţie pentru Realizare Conexiune DN 73C cu Autostrada Sibiu-Pitesti (Nod Tigveni) si Modernizare DN 73C (km 44+800 – km 68+000)”.

Motivul? „Această procedură a fost anulată automat deoarece la data limită de depunere ofertă nu au existat ofertanți care au depus ofertă”, se arată în informarea publicată în SEAP pe 26 mai.

Contractul pentru conexiunea A1 cu orașul Rm Vâlcea, cunoscută ca secțiunea 6 a celui mai important proiect rutier al României, avea o durată de 18 luni și o valoare estimată de până la 4,36 milioane de lei.

Comentând pe marginea anulării licitației, pasionații de infrastructură apreciază că valoarea contractului era prea mică, proiectanții ar fi ocupați cu alte lucrări sau că nu se mai găsesc prea mulți specialiști în piată, după ce aceștia au fost absorbiți de sectorul public.

Autostrada Sibiu – Pitești, în integralitatea sa, are o lungime de 122,11 km, fiind divizată în 5 secțiuni care traversează 3 județe: Sibiu, Vâlcea și Argeș.

În scopul implementării proiectului, Autostrada Sibiu – Pitești a fost împărțită în 5 secțiuni, după cum urmează:

Secțiunea 1: Sibiu – Boița, între km 0+000 – km 14+150, cu o lungime de 14,15 km; Lot 1.1: km 0+000 – km 13+170; Lot 1.2: km 13+170 – km 14+150.

Secțiunea 2: Boița – Cornetu, între km 14+150 – km 44+500, cu o lungime de 30,35 km;

Secțiunea 3: Cornetu – Tigveni, între km 44+500 – km 81+900, cu o lungime de 37,40 km;

Secțiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeș, între km 81+900 – km 91+761, cu o lungime de 9,86 km;

Secțiunea 5: Curtea de Argeș – Pitești, între km 91+761– km 122+110, cu o lungime de 30,35 km.

Pe lângă cele cinci secțiuni la profil de autostradă, proiectul mai include și așa-zisa secțiune 6, adică drumul de legătură A1 – Râmnicu Vâlcea.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat licitația pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic al secțiunii 6 în 25 martie 2020.

Acesta este al doilea mare proiect rutier pentru care statul nu reușeste să contracteze proiectant. Pe 21 mai a fost anulată și licitația pentru proiectarea tronsonului Iași – Ungheni din Autostrada Unirii, după ce singura ofertă depusă a fost respinsă.

Te-ar mai putea interesa și
Vine reforma fiscală: Pensii și salarii înghețate, investiții mai mici, creșteri de taxe, dar și prelungirea PNRR. Bani europeni pentru armament și locuințe sociale. Când se instalează noul Guvern
Vine reforma fiscală: Pensii și salarii înghețate, investiții mai mici, creșteri de taxe, dar și prelungirea PNRR. ...
Președintele ales al României, Nicușor Dan, poartă deja discuții cu principalii actori politici, iar un nou guvern s-ar putea instala chiar săptămâna viitoare, susțin surse politice diverse.......
Ministerul Agriculturii dă din nou drumul investițiilor la Casa Unirea. Vrea să construiască șapte centre logistice și a bugetat 1 milion de lei pentru studii de fezabilitate
Ministerul Agriculturii dă din nou drumul investițiilor la Casa Unirea. Vrea să construiască șapte centre logistice ...
După șase ani de pierderi și acumulare de datorii care au ajuns la 2,1 milioane de lei în 2023, SN Casa Unirea S.A., ...
FOTO Încă o fabrică se demolează în București. Vastint, care are același acționar ca și IKEA, pregătește un nou proiect imobiliar
FOTO Încă o fabrică se demolează în București. Vastint, care are același acționar ca și IKEA, pregătește un nou ...
Încă o veche fabrică din București este pusă la pământ pentru a face loc unui nou proiect imobiliar, după ce în ...
România printre codașele Estului European. Cum arată economia țării în ochii bancherilor de la Erste
România printre codașele Estului European. Cum arată economia țării în ochii bancherilor de la Erste
România și Slovacia au cele mai mari riscuri de scădere a creșterii economice printre țările din ECE. În afară de ...