Autostrada Sibiu – Pitești: Situri arheologice identificate pe traseul secțiunii 3, inclusiv din vremea geților VIDEO

28 09. 2023
pisi3 arheologie

Progrese în realizarea secțiunii 3 a Autostrăzii Sibiu – Pitești, anunță Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova, care asigură deocamdată supervizarea pe contract.

„Secțiunea 3 a autostrăzii Sibiu – Pitești este importantă pentru o conectare eficientă a regiunilor geografice și, din punct de vedere al supervizării, aceasta este în integralitate în atribuția DRDP Craiova”, au spus reprezentanții regionalei.

Potrivit lor, în această perioadă, au fost parcurse două etape importante.

– Prima etapă este scoaterea din fondul forestier a suprafețelor de pădure de pe culoarul autostrăzii, a fost emis ordinul de ministru, început deja activitatea de inventariere și marcare, urmând ca în perioada următoare să înceapă și defrișarea în fond forestier.

 

– A doua etapă este cea a cercetărilor intruzive pentru identificarea potențialului arheologic, acestea au fost finalizate în proporție de peste 70%. În urma acestei etape, au fost identificate șapte situri arheologice, din care trei se află deja în cercetare.

„Situl arheologic în care ne aflăm aici este unul nou identificat în urma diagnosticului arheologic și este o șansă pentru noi să cercetăm ceva ce nu a mai fost cercetat până acum în România, este vorba de o zonă de locuire de la sfârșitul epocii fierului, acea perioadă în care geții, acele triburi tracice foarte cunoscute, sunt menționați de părintele istoriei, de Herodot, deci prima dată când intrăm în istorie. Până atunci nu știam decât de mormintele lor, iar acum iată că avem șansa prin această cercetare mare de suprafață să identificăm și zonele în care aceștia locuiau sau desfășurau diferite alte activități din sfera rituală”, a declarat Magdalena Ștefan, muzeograf la Muzeul Național de Istorie.

Prin documentația de atribuire a lucrărilor pentru aceasta sectiune, constructorul WeBuild a fost informat de existența a cinci situri arheologice, a căror cercetare trebuie realizată în perioada de proiectare, au subliniat reprezentanții DRDP Craiova.

„Programarea cercetării arheologice se face într-un interval de timp care nu afectează lucrările de execuție, mai ales că suprafața ocupată de siturile arheologice reprezintă un procent de doar 3% din lungimea totală a secțiunii 3”, a declarat și directorul regional al DRDP Craiova, Călin Cosmin, după întâlnirea cu persoanele implicate în supervizarea acestei lucrări.

Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni (37,40 km.)
Antreprenor: Asocierea Webuild SPA – Trancrad SRL;
Lungime: 37,40 km.;
Durată contract: 57 de luni (12 luni proiectare, 45 de luni execuție);
Valoare contract: 5,323 miliarde de lei, fără TVA;
Sursă de finanțare: PT;
Stadiu actual: Proiectare;
Termen deschidere: 2028.

CITEȘTE ȘI: