Autostrada Sibiu – Pitești: Strabag, Astaldi și Makyol au depus oferte pentru secțiunea 3, cel mai mare contract de autostradă – UPDATE

Trei oferte au fost depuse pentru ultima secțiune a Autostrăzii Sibiu - Pitești, a anunțat joi pe Facebook ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Constructorii români, austrieci, spanioli, italieni și turci care concurează pentru secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu - Pitești vor avea la dispoziție maximum 14 luni pentru proiectare și 59 de luni pentru execuție, după semnarea contractului.
Anemona Andone - J, 10 mart. 2022, 17:08
Autostrada Sibiu - Pitești: Strabag, Astaldi și Makyol au depus oferte pentru secțiunea 3, cel mai mare contract de autostradă - UPDATE

Secțiunea care traversează Carpații, dintre Cornetu și Tigveni, are o lungime de 37,4 km și un cost estimat cuprins între 5,3 și 5,8 miliarde de lei, fără TVA.

Câștigătorul va trebui să construiască:
– 95 de poduri și pasaje
– 1 tunel cu două galerii independente (1,7 km/ galerie)
– 2 noduri rutiere (Cornetu și Văleni)
– 1 ecoduct (în zona localității Călinești)

Lucrările vor fi finanțate din fonduri europene nerambursabile.

În momentul finalizării celor 5 secțiuni, Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de peste 122 de km și va lega Centrul și Vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi pe Coridorului Rin -Dunăre (Coridorul 4 Paneuropean).

La ora actuală Secțiunile 1 și 5 sunt în construcție, Secțiunea 4 este în etapa de elaborare a Proiectului Tehnic iar Secțiunea 2 (pentru care s-a semnat contractul în luna februarie) urmează să intre în scurt timp în faza de proiectare.

UPDATE 18:00

Cele trei oferte depuse până la termenul limită de joi, 10 martie, provin de la:

  1. Asocierea Makyol – Ozaltin – Yapi – Gulermak (Turcia)
  2. Asocierea Strabag – Acciona (Austria – Spania)
  3. Asocierea Astaldi – Tancrad (Italia – România)

Amintim că în cadrul licitației restrânse pentru proiectarea și execuția secțiunii 3 Cornetu – Tigveni din Autostrada Sibiu – Pitești, șase din 15 candidați înscriși au fost invitați să depună ofertă în următoarea etapă a procedurii.

1. Asocierea MAKYOL INSAAT + OZALTIN INSAAT
2. Asocierea MAPA INSAAT + CENGIZ INSAAT
3. Asocierea AKTOR + RIZZANI DE ECCHER
4. Asocierea STRABAG + ACCIONA CONSTRUCCION
5. IMPRESA PIZZAROTTI
6. Asocierea ASTALDI SPA + TANCRAD SRL

Pe 27 noiembrie 2020 au fost depuse 15 candidaturi la licitația restrânsă privind proiectarea și construirea secțiunii 3 Cornetu – Tigveni din Autostrada Sibiu – Pitești.

CNAIR a publicat pe 23 septembrie 2020 anunțul de licitație pentru proiectarea și execuția secțiunii 3 Cornetu – Tigveni din Autostrada Sibiu – Pitești. Cu o valoare estimată cuprinsă între 5,3 miliarde de lei și 5,8 miliarde de lei , acest tronson de munte reprezintă cel mai mare contract pus la bătaie de Transporturi.

Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni va avea o lungime de 37,4 kilometri și se va întinde de la km 44+500 până la km 81+900. Alături de secțiunea 2, acest lot este unul dintre cele mai dificile din autostrada care va uni Muntenia de Ardeal, întrucât va fi construit în zona de munte.

Te-ar mai putea interesa și
Mesajul Metro pentru Guvern. Retailerul își asumă pierderi cât timp persistă regimul fiscal actual și spune că va absorbi creșterile de taxe
Mesajul Metro pentru Guvern. Retailerul își asumă pierderi cât timp persistă regimul fiscal actual și spune că va ...
Karan Khurana, CEO-ul Metro, primul retailer modern care a intrat în România în urmă cu 30 de ani și care a anunțat recent investiții de zeci de milioane de euro în următorii trei ani în......
ANPC a dat astăzi amenzi de 281.000 de lei operatorilor economici de pe Litoral
ANPC a dat astăzi amenzi de 281.000 de lei operatorilor economici de pe Litoral
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare de 281.000 de lei, ...
Ministrul Muncii Petre Manole anunță că o nouă lege a salarizării ar putea fi adoptată spre sfârșitul anului 2027
Ministrul Muncii Petre Manole anunță că o nouă lege a salarizării ar putea fi adoptată spre sfârșitul anului 2027
Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Petre-Florin Manole, a anunţat joi, la Antena 3, că ...
Videt a deschis un nou showroom de optică în Palas Mall Iași, în urma unei investiții de 300.000 de euro
Videt a deschis un nou showroom de optică în Palas Mall Iași, în urma unei investiții de 300.000 de euro
Videt, parte a grupului internațional Alensa, a deschis recent cel de-al nouălea magazin din rețeaua sa, în urma unei ...