Autostrada Sibiu – Pitești: Primul tunel de autostradă din România, forat în proporție de peste 60%

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a transmis luni imagini cu primul tunel forat de autostradă din România, unde constructorul austriac Porr a excavat 1.655 m din 2.700 m în total, pe cele două galerii. Potrivit lui, lucrările la secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș a A1 Sibiu - Pitești au depășit stadiul de 47%.
Anemona Andone - lun, 02 sept. 2024, 21:34
Autostrada Sibiu - Pitești: Primul tunel de autostradă din România, forat în proporție de peste 60%

„Secțiunea 4 (Tigveni – Curtea de Argeș) a autostrăzii Sibiu – Pitești (A1). Au fost săpați 1.655 m, în total, la cele două tuneluri ale primei secțiuni montane”, transmite pe TikTok ministrul Transporturilor.

Watch on TikTok

La finalul anului viitor se va putea circula neîntrerupt pe Autostrada Sibiu – Pitești (A1) de la Pitești până la Tigveni, după ce va fi dată în trafic și secțiunea 4, în avans față de termenul contractual din 2027, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Chiar dacă secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș a A1 Sibiu – Pitești va fi dată în trafic la final de 2025, lucrările Porr Construct la acest tronson vor continua și pe parcursul anului 2026, a spus pentru ECONOMICA.NET Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR.

Primul tunel veritabil de autostradă din România

tunel autostrada a1

La finele lunii iulie, secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu anunța că Porr forase 1.500 de metri (din 2.700 metri – n.r.) în total pe ambele fire ale tunelului de sub dealul Momaia.

Evoluție foarte bună pe șantierul Secțiunii 4 (Tigveni – Curtea de Argeș) din Autostrada Sibiu – Pitești, anunța la începutul lunii iulie și ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Potrivit lui, pe cei 9,86 km, constructorul austriac Porr ajunsese la un stadiu fizic al lucrărilor de peste 43%.

Contractul cu o valoare 1,67 de miliarde de lei (fără TVA) – finanțat prin PT- trebuie finalizat cel târziu în anul 2027, preciza șeful Transporturilor pe pagina proprie de Facebook.

Ministrul Transporturilor a ținut să felicite constructorul austriac, declarând că este unul dintre cei mai buni contructori din România în acest moment.

„Nu doar că își fac treaba, ci devansează lucrările așa cum au făcut-o pe Sibiu – Boița”, a subliniat Grindeanu.

tunel

Contractul pentru proiectarea și execuția acestei secțiuni, ce include primul tunel veritabil de autostradă din România, a fost semnat în noiembrie 2021, cu o durată de 60 de luni, din care 16 luni perioada de proiectare și 44 luni perioada de execuție a lucrărilor. Astfel, conform contractului, lucrările trebuie finalizate în 2027.

Autostrada Sibiu – Pitești, secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș
Antreprenor: PORR Construct SRL;
Lungime: 9,86 km.;
Durată contract: 60 de luni (16 luni proiectare, 44 de luni execuție);
Valoare contract: 1,678 miliarde de lei, fără TVA;
Sursă de finanțare: Programul Transport (PT);
Termen contractual deschidere: 2027.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul spaniol susține că nu a găsit niciun indiciu care să arate că uriașa pană de curent de acum două săptămâni a fost provocată de un atac cibernetic
Guvernul spaniol susține că nu a găsit niciun indiciu care să arate că uriașa pană de curent de acum două săptămâni ...
După mega-pana de curent electric din 28 aprilie nu a fost detectat niciun indiciu că aceasta ar fi fost provocată de un atac cibernetic, a dat asigurări miercuri Gguvernul spaniol, care a......
Accor vrea să deschidă la Timișoara primul hotel Novotel din România aflat în afara Bucureștiului. Inaugurarea unității este programată pentru finalul anului 2027
Accor vrea să deschidă la Timișoara primul hotel Novotel din România aflat în afara Bucureștiului. Inaugurarea unității ...
Accor, lider global în domeniul ospitalității, anunță că își extinde prezența în România prin semnarea unui nou ...
Bankwatch, replică la anunțul făcut ieri de Burduja: Instanța a respins cererea de oprire a lucrărilor la gazoductul Tuzla-Podișor, deși autorizația este expirată
Bankwatch, replică la anunțul făcut ieri de Burduja: Instanța a respins cererea de oprire a lucrărilor la gazoductul ...
După ce ministrul Energiei Sebastian Burduja a anunțat marți că Curtea de Apel Cluj a respins cererea Bankwatch de suspendare ...
AFM: Problemele aplicației informatice folosite pentru Programul „Rabla pentru tractoare” au fost cauzate de limitele infrastructurii de tip cloud
AFM: Problemele aplicației informatice folosite pentru Programul „Rabla pentru tractoare” au fost cauzate de ...
Disfuncţionalităţile aplicaţiei informatice dedicate Programului "Rabla pentru tractoare" au fost cauzate de limitările ...