Autostrada Sibiu – Pitești: Primul tunel veritabil de autostradă din România, săpat în proporție de 40%
„Lucrări pe șantierul secțiunii 4 (Tigveni – Curtea de Argeș) din cadrul Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești. Au fost săpați 1095 metri la tunelul de la dealul Momaia:
– 625 de metri – galeria dreaptă (Daniela – n.r.);
– 470 de metri – galeria stângă (Alina – n.r.)”, a precizat CNAIR pe pagina proprie de Facebook.
Primul tunel din autostrada transcarpatică, săpat în totalitate până în primăvara lui 2025?
În februare, compania cu acționariat austriac a postat la rândul său imagini din tunel, estimând că străpungerea totală va fi completă în primăvara anului viitor.
Tunelul va avea o lungime totală de 1,35 km (2,7 km pe ambele galerii) și reprezintă o lucrare de anvergură în infrastructura rutieră existentă, realizată de PORR România în colaborare cu divizii de specialitate din cadrul grupului.
La final de ianuarie, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 20,5%.
În octombrie 2023, constructorul austriac Porr a organizat o ceremonie pentru marcarea startului oficial al lucrărilor la Tunelul Momaia de la pe secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, primul tunel veritabil de autostradă din România.
Una din galeriile primului tunel din autostrada transcarpatică a fost denumită „Daniela”, iar cealaltă „Alina”, după numele unor angajate din România.
Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș are o lungime de aproape 10 km, iar pe această secțiune vor fi realizate 13 lucrări de artă, dintre care 12 poduri, pasaje și viaducte, cel mai lung viaduct fiind de 630 de metri. Cuprinde și construcția unui nod rutier la Țigveni, unde va face conexiunea cu Secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu – Pitești.
Antreprenor: PORR Construct SRL;
Lungime: 9,86 km.;
Durată contract: 60 de luni (16 luni proiectare, 44 de luni execuție);
Valoare contract: 1,678 miliarde de lei, fără TVA;
Sursă de finanțare: Programul Transport (PT);
Stadiu actual: 30%;
Termen deschidere: 2027
Pe de altă parte, Asociația Pro Infrastructură (API) estimează că lucrările pe acest tronson de aproape 10 kilometri vor putea fi gata în decembrie 2026, mai devreme față de termenul contractual.
CITEȘTE ȘI: