Autostrada Sibiu-Piteşti va fi finalizată în anul 2020
Buzaşu a arătat că lucrările de construcţie la autostrada Sibiu-Piteşti sunt la fel de dificile ca la cea de pe Valea Prahovei (Comarnic-Braşov), întrucât o treime din lungimea acesteia, de circa 110 km în total, presupune viaducte şi tuneluri.
Proiectul este foarte scump şi nu potriveşte unui parteneriat public-privat, singura soluţie sigură fiind finanţarea din fonduri europene.
„Pe Coridorul IV, în 2016 vom circula de la Nădlac la Sibiu, de acolo vom avea o întrerupere până în 2020 şi vom circula de la Piteşti la Constanţa”, a afirmat Buzaşu, într-o conferinţă de presă.
În ţările din Occident, la pregătirea unui proiect mare de infrastructură faza de proiectare durează circa cinci ani, finanţările se obţin în aproximativ doi ani, „după care implementarea este extrem de rapidă, este la minut”, potrivit sursei citate.
Pe de altă parte, în România pregătirea proiectului durează 1-1,5 ani, iar implementarea se realizează în cinci-şapte ani, întrucât în această fază se corectează deficienţele din perioada pregătirii.
Prin programul operaţional transporturi pentru perioada 2007-2013 au fost semnat cu beneficiarii 82 contracte de finanţare, cu o valoare contractată totală de 21 miliarde lei, din care s-au plătit aproximativ 1,9 miliarde lei, reprezentând un grad de absorbţie de circa 10%.
În această perioadă au fost finalizaţi sau sunt în curs de finalizare 125 kilometri de autostradă, iar până la sfârşitul programului operaţional se aşteaptă să fie daţi în exploatare 370 kilometri de autostradă.
În ceea ce priveşte calea ferată, vor fi reabilitaţi circa 200 de kilometri pe Coridorul IV.
Pentru programul operaţional transporturi în intervalul 2007-2013 au fost alocate fonduri structurale de circa 4,5 miliarde euro, la care se adaugă cofinanţarea României, de aproximativ un miliard euro.