Autostrada Sibiu – Pitești: Vom putea circula pe secțiunea 5 Pitești – Curtea de Argeș în vara anului 2025 – secretar de stat FOTO
Scrioșteanu precizează că pe șantierul secțiunii 5 Curtea de Argeș – Pitești a Autostrăzii Sibiu – Pitești se construiesc trei noduri rutiere, pentru care antreprenorul execută următoarele lucrări:
– se forează, armează și betonează piloții la km 0+160 în zona DN7
– la Breteaua 4, se execută decaparea pământului vegetal
– a fost realizată prima etapă a devierii provizorie a traficului în zona Bascov
Nod rutier Curtea de Argeș
– a fost finalizată execuția zidului de sprijin aferent Bretelei 1 între km 0+562 – km 0+625
– se execută lucrări de armare, cofrare și betonare a radierelor aferente Bretelei 1 între km 0+364 – km 0+480
– se execută lucrări de armare, cofrare și betonare elevații între km 0+315 – km 0+390, pe partea stângă
– se lucrează la relocarea rețelelor electrice în zona Bretelei 1 și a sensului giratoriu de pe DN73C
Nod rutier Băiculești
– se montează elementele prefabricate la podețele dalate
– se execută umpluturi de pământ în zona de racord cu autostrada, pe bretelele 1, 2 și 3 ale nodului rutier
– se armează, cofrează și betonează zidul de gardă
– se lucrează la relocarea rețelelor electrice la km 106+240
– sunt în curs de finalizare lucrările de decopertare a pământului pe traseul viitoarei autostrăzi;
– sunt în curs de finalizare lucrările de excavație, executându-se 166.954/227.151 metri cub;
– pentru structurile majore, peste 92% din piloții de fundare au fost executați;
– au fost contractate pentru fabricare toate cele 910 grinzi care vor fi montate pe acest șantier, fiind realizate, în prezent, 180 grinzi, iar începând cu luna iunie, va începe montarea primelor grinzi la podul amplasat între Băiculești și Zigoneni și la podul din zona Tutana;
– au sosit primele elemente ale tablierului metalic aferent Podului 2 (km 92+819) și a început asamblarea acestora la sol;
– se execută lucrări de consolidare a terenului de fundare, precum și lucrări de terasamente pe majoritatea zonelor șantierului, fiind puși în operă aproximativ 2.4 mil. din aproximativ 4.3 mil. metri cub de umpluturi de pământ;
– se execută lucrări de armare, cofrare și betonare la majoritatea podurilor;
– au fost montate peste 700 elemente prefabricate aferente podețelor;
– se lucrează la realizarea predalelor prefabricate în șantier;
– Se lucrează la relocarea rețelelor de utilități publice în zona Bascov.
Antreprenorul WeBuild SpA are mobilizat, în prezent, un număr de 840 muncitori și 500 utilaje, potrivit secretarului de stat.
Secțiunea 5 reprezintă unul dintre capetele autostrăzii, are o lungime de 30,35 km, iar traseul începe în zona localității Curtea de Argeș și continuă paralel cu râul Argeș, pe teritoriul localităților Curtea de Argeș, Băiculești, Merișani, Mălureni, Budeasa, Bascov și Pitești, până la actuala centură a Municipiului Pitești.
„Ritmul lucrărilor pe această secțiune a Autostrăzii Sibiu – Pitești este unul bun, acum. Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 33%, iar dacă mobilizarea va fi cel puțin la nivelul de acum, vom putea circula pe aceasta secțiune în vara anului 2025″, estimează oficialul din Transporturi.
Contractul pentru proiectarea și execuția celor 30,35 kilometri ai secțiunii 5 din Autostrada Sibiu – Pitești a fost atribuit Astaldi/WeBuild, pentru suma de 1,71 de miliarde de lei fără TVA.
Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 122,11 kilometri şi va fi împărţită în cinci loturi, Sibiu – Boiţa, Boiţa – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş – Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri. Până în prezent, a fost inaugurată secțiunea 1 Sibiu – Boița.
FOTO: Facebook Irinel Ionel Scrioșteanu